GRUPUL PARLAMENTAR PSD
INTREBARE

Adresată: Doamnei CARMEN DANIELA DAN
Ministrul Afacerilor Interne


De către dna Deputat: OANA – SILVIA VLĂDUCĂ
Circumscripţia electorală: 16, DAMBOVITA
Grupul parlamentar: PSD

Obiectul interpelării: Reabilitarea clădirii Postului de poliție Morteni


Doamnă ministru,

Vă aduc în atenție situația Postului de poliție din comuna Morteni, județul Dâmbovița, subiect în dreptul căruia și Inspectoratul de Politie Judetean Dâmbovița a făcut mai multe demersuri (nesoluționate, încă).
Astfel, din cauza stării avansate de degradare a clădirii Postului de poliție menționat, în luna martie lucrătorii de acolo au fost mutați în clădirea dispensarului uman din localitate.
Recent, dispensarul a intrat într-un proces de reabilitare, în cadrul unui contract de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În aceste condiții, reabilitarea Postului de poliție a devenit presantă și imperios necesară. Adaug precizarea că UAT Morteni nu dispune de un alt spațiu adecvat derulării activității specifice pentru a fi pus la dispoziția lucrătorilor Postului.

Față de cele prezentate, vă rog, doamnă ministru, să îmi precizați daca sunt demarate procedurile de reabilitare a clădirii Postului de poliție Morteni, sau daca obiectivul este prins in lista obiectivelor finanțate pentru anul in curs.

 

Solicit răspuns scris.

 

 

Cu deosebită consideraţie,
DEPUTAT
OANA-SILVIA VLĂDUCĂ