Ziua Internațională a Copilului vine cu o serie de surprize, la Târgoviște, în Parcul Chindia și la Complexul Turistic de Natație.
Ateliere, spectacole pentru copii, desene pe asfalt, recitaluri, jocuri interactive, toate vor debuta la ora 10.00, pe 1 și 2 iunie.
"Invit toți târgoviștenii care vor să petreacă câteva ore agreabile ca, pe 1 și 2 iunie, să vină să se distreze în cele două locații. Vor fi premii surpriză, se vor împărți balonașe copiilor, va fi o atmosferă foarte frumoasă", a spus primarul Cristian Stan.
"Copiii vor avea parte de o super petrecere alături de personaje mult îndrăgite de aceștia (...) Prograul va fi deschis cu un cros al Complexului, programat pentru ora 9 la care sunt așteptați să participe toți cei care iubesc mișcarea. Pw terenurile de minifotbal vor evolua juniorii Chindiei Târoviște. Momentele artistice vor fi asigurate de elevi de la Liceul de Arte Bălașa Doamna, Palatul Copiilor Târgoviște, Colegiul Național Constantin Cantacuzino, Școala Coresi, Grădinița 13 Târgoviște, Asociația și Școala Iacob Mureșianu din Brașov. Tot atunci va fi deschisă și zona de ștrand exterior, cu piscine și tobogane pregătite pentru marea distracție", a arătat Ada Jitariu, reprezentanta Complexului de Natație Târgoviște, departamentul marketing.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Târgoviște și Complexul Turistic de Natație, în parteneriat cu Asociația Județeană Sportul pentru toți Dâmbovița și Palatul Copiilor.
Programul evenimentului
Ora 9.00: Crosul Complexului
Ora 9.00: Meciuri de minifotbal cu juniorii Chindiei Târgoviște
Ora 10.00: Jocuri distractive cu Marius Costache, președintele Asociației Județene Sportul pentru Toți Dâmbovița
Ora 10.00: Momente artistice oferite de elevii Liceului de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște
Ora 11.00: Program artistic oferit de elevii Școlii Coresi Târgoviște
Ora 12.00: Program distractiv de dansuri cu Minnie Mouse, Spiderman, Elsa și Piratul Jack
Ora 12.30: Povestea Albei-ca-Zăpada
Ora 13.00: Program artistic oferit de elevii Palatului Copiilor Târgoviște
Ora 14.00: Piesa de teatru „Păcală”. Interpretează Alexandru și Eric Negru, elevi ai Școlii Iacob Mureșianu
Brașov Ora 14.30: Program artistic oferit de preșcolarii Grădiniței Nr. 13 Târgoviște
Ora 14.45: Program artistic oferit de reprezentanții Asociației „Eu Pot”
Ora 15.00: Program artistic oferit de elevii Colegiului Național Constantin Cantacuzino