Primarul Târgoviștei, Cristian Stan, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost eliberată autorizația de construcție pentru Mall-ul de la UM Gară.
"Este vorba despre o investiție de peste 100 000 000 de lei, 100% privată a cărei implementare va începe în această iarnă. Prin dezvoltarea acestei zone se mai crează încă o arteră importantă de circulație în Târgoviște și anume o altă legătură între Bulevardul Regele Carol și strada Petru Cercel în afară de Bulevardul I.C. Brătianu, deci va fi construită o nou stradă care va ajunge direct de la gară pe șoseaua de centură. De asemenea, strada Neagoe Basarab care asigură accesul dinspre Bulevardul I.C. Brătianu către CFR va asigura accesul și către noul complex comercial, preluând și traficul din Aleea Trandafirilor", a arătat Stan. El a mai adăugat că investitorul a dat asigurări că va face toate eforturile ca, de Crăciun, anul viitor, complexul comercial să fie finalizat.