NIFON
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT

IUBITULUI NOSTRU CLER,
CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI,
HAR, PACE ȘI AJUTOR DE LA DUMNEZEU,
IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂȚIȘARE ȘI
ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE

„Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi
și am văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia-Născut din
Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).

            Iubiții mei fii sufletești,
            slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini,

      Împreună cu întreaga Creștinătate, în pace, comuniune și solidaritate, ne bucurăm de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, cel mai mare dar făcut de Dumnezeu nouă, vreodată, sărbătoare ce umple de speranță, de lumină și de iubire sufletele noastre, dăruindu-ne credință statornică și tare în Cel care toate le săvârșește pentru mântuirea noastră.
      Izvor de iubire, comuniune și pace, acest eveniment minunat al Întrupării Fiului lui Dumnezeu sfâșie întunericul veacurilor, lăsând să țâșnească, cu irezistibilă forță, lumina, plină de har și de adevăr, care dă rost existenței noastre și ne oferă puterea de a merge înainte, cu deosebit curaj, pe drumurile vieții.
      Din iubire față de noi, oamenii, Dumnezeu, Cel Atotputernic și necuprins, Se smerește și vine la noi, intră în lumea noastră, pentru a împărtăși toate ale noastre, pentru a fi pururi împreună cu noi, însoțindu-ne în acest extraordinar parcurs al existenței, ca Cel ce ne iubește și ne cunoaște, așa cum Sfântul Apostol Pavel mărturisește că: „Iubirea lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (I Ioan 4, 9).
      Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea, atât de adânc: „El cunoaște făpturile ca pe propriile Sale voiri… pentru că pe toate le-a făcut cu voia - ceea ce nimeni nu va nega - și dacă a spune că Dumnezeu Își cunoaște propria Sa voire este un lucru cuvios și drept, atunci odată ce Dumnezeu a făcut pe fiecare dintre făpturi voindu-o, desigur că El cunoaște făpturile ca pe propriile Sale voiri” (Ambigua, PSB, vol. 80, p. 88).
      Din această perspectivă, întregul timp, dar și fiecare moment al vieții noastre, în pofida greutăților și încercărilor, este umplut și binecuvântat de prezența mântuitoare și luminoasă a Celui ce ține în existență toate și este unit, în mod inseparabil, cu fiecare ființă umană, oferindu-ne certitudinea că pășește împreună cu noi, fără a ne abandona vreodată, ci, dimpotrivă, gata să ne împărtășească harul Său cel dumnezeiesc.
      Născându-Se în ieslea săracă a Betleemului, Fiul lui Dumnezeu a ales calea cea mai potrivită, a iubirii, pentru a intra în fragilitatea și în înstrăinarea noastră, și pentru a împărtăși cu noi bucuriile, speranțele, încercările, neputințele și neajunsurile vieții, devenind cel mai apropiat Prieten al nostru, care niciodată nu ne părăsește, în nicio situație, nicicând, fiindcă El este „iubire și numai iubire” (I Ioan 4, 16), iar noi suntem rodul prețios al voinței și al milostivirii Sale.
      La „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), atunci când noaptea lumii și întunericul păcatului păreau că stăpânesc, cu intensitate, totul și sunt indestructibile, „Lumina lumii” (Ioan 9, 5), „Domnul Cel tare și puternic” (Psalm 23, 8) a hotărât să vină la noi, să intre în lumea noastră, să ia toate ale noastre, pentru a ne mântui din robia păcatului, a răului și a morții, și să ne dăruiască viață veșnică.
      În Betleemul Iudeii, la marginea lumii cunoscute în vremea aceea, într-o mică iesle, săracă și neînsemnată, Cel necuprins S-a născut, „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, arătându-ne că înaintea lui Dumnezeu, cu toții suntem importanți și ceea ce înaintea noastră pare mic și umil, devine mijloc de manifestare a milostivirii Sale, ocazie de a săvârși taina mântuirii omului. Astfel, „când Domnul S-a născut, ieslea în Rai s-a prefăcut”, după cum frumos vestesc colindele noastre străbune, mărturie misionară a credinței înaintașilor noștri, căci timpul Nașterii Sale a devenit prezentul mântuirii noastre.
      Înțelepciunea colindelor ne transmite frumusețea credinței străbune, prin intermediul frumuseții cântărilor, într-un mod ce reușește să bucure sufletele noastre, îndemnându-ne să devenim mărturisitori ai credinței dreptmăritoare.

               Dreptmăritori creștini,

      În acea noapte, îngerii descoperă Nașterea Mântuitorului lumii, „Răsăritul cel de Sus” și „Soarele dreptății”, unor păstori aflați în afara cetății, care, astfel, devin primii martori ai acestui măreț și tainic eveniment care a schimbat substanțial destinul omului și al universului.
Lor, celor mai neînsemnați, săraci și umili, li s-au adresat îngerii, pentru a ne arăta că Dumnezeu a venit să rușineze pe cei înțelepți și bogați, iar înaintea Lui se răstoarnă ordinea importanței lumii noastre. După cum spune și Sfântul Apostol Pavel, când zice: „Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari; Dumnezeu Și-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (I Corinteni 1, 27-28).
      Acești păstori, umili și cu inimile curate, s-au împărtășit cei dintâi de bucuria Întrupării Fiului lui Dumnezeu, devenind peste secole misionarii acestui nemaiauzit eveniment, ce a cutremurat din temelii certitudinile și fundamentele greșite ale lumii noastre.
Cuvintele îngerești, pline de speranță și de bucurie, se adresează fiecăruia dintre noi, celor care, cu smerenie și disponibilitate, în tumultul vieții, suntem dispuși să ne deschidem lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare… Căci, vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).
      Încrederea până la capăt în Domnul vieții și bucuria la care El ne face părtași sunt cele două aspecte ale mesajului îngeresc, împărtășit păstorilor din Betleem, dar care ni se adresează fiecăruia în parte, chemându-ne să devenim martori ai Evangheliei lui Hristos, prin cuvânt și faptă, precum și generoși dăruitori și ajutători pentru semenii noștri, atât de des confruntați cu necazuri, lipsuri sau nevoi.
      „Purtându-ne sarcinile unii altora” (Galateni 6, 2), ajutându-ne și fiind receptivi la orice nevoie și lipsă din comunitatea noastră, vom putea să trăim, în mod autentic și firesc, iubirea și comuniunea și să fim vrednici vestitori ai Evangheliei lui Hristos, fiindcă adevărata iubire nu este niciodată nepăsătoare față de încercările și problemele aproapelui, iar comuniunea nu se poate naște și susține decât prin dărnicie, generozitate și solidaritate!
Urmând călăuzirea luminoasă a înțelepciunii dumnezeiești, magii din Orient, căutători sinceri și stăruitori ai adevărului, dar în același timp și simboluri ale cunoașterii, bogăției și puterii fabuloasei lumi a Răsăritului, au venit să se închine Pruncului dumnezeiesc – neașteptat și incomensurabil dar al Tatălui ceresc, recunoscând, prin gestul lor, că întotdeauna, căutarea sinceră a lui Dumnezeu duce la aflarea Lui, apoi adevărata și suprema înțelepciune numai Cel Atotînțelept o poate oferi, iar rostul adevărat, integral și necesar al vieții omului poate fi dăruit numai de El, Cel de la care vine tot binele!
      Din acest motiv, ei au pus la picioarele Fiului lui Dumnezeu Întrupat „aur, smirnă și tămâie” (Matei 2, 10-12), pe de o parte, simbolul a ceea ce este mai de preț pentru om, din punct de vedere material, ca omagiu și prețuire, iar, pe de altă parte, pentru a arăta că nimic nu este mai prețios decât Fiul lui Dumnezeu Întrupat, iar darurile omului sunt darurile pe care Domnul i le-a dăruit și când noi le punem înaintea Lui nu facem decât să-I dăruim iubirea noastră, purtată de darurile materiale, ca recunoștință și mulțumire pentru iubirea pe care El, necontenit, ne-o oferă, așa cum spunem la Sfânta Liturghie: „Ale tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate!”

               Iubiți fii sufletești,

      Nașterea Domnului se referă la faptul că Dumnezeu, Cel ce pe toate le-a creat din marea Sa iubire, nu putea rămâne nepăsător la decăderea, răul și întunericul ce cuprinsese creația Sa. De aceea, a venit la noi, luând toate ale noastre, în afară de păcat, pentru a ne elibera din sclavia păcatului și a morții și a ne redărui demnitatea de chip al Său. În El „sălășluiește toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9), prin El am cunoscut „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
      În chip real și de necontestat, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), devenind Om adevărat și rămânând Dumnezeu adevărat, pentru a ne arăta adevărata cale care duce la El și descoperindu-ne faptul că autentica fericire se află numai în căutarea, aflarea și intrarea în comuniune cu Dumnezeu.
Pentru aceasta, în fragilitatea, gingășia și frumusețea Pruncului născut în Betleemul Iudeii, adorăm pe Cel ce ne iubește atât de mult încât nu a pregetat să Se smerească, chipul nostru luând, „făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 6), venind la noi, pentru a ne dărui adevărata pildă de viață, trăită „în Duh și în adevăr” (Ioan 4, 24).
      Nașterea Domnului este o realitate istorică incontestabilă, deoarece Întruparea Sa ne descoperă că El a luat trup și suflet omenesc în mod real, trăind toate ale noastre și fiind întru totul la fel ca noi, cunoscând neajunsurile, provocările și încercările vieții omenești, dar mai ales ridicând demnitatea umană acolo unde-i era locul, astfel încât ființa umană să-și redescopere statutul de creație a lui Dumnezeu care este, întotdeauna, plin de iubire, compasiune și milostivire față de fiii și fiicele Sale.
Momentul divin al Întrupării Fiului lui Dumnezeu ne arată că, după Nașterea Domnului, nu mai putem vorbi nici de Dumnezeu fără om, nici de om fără Dumnezeu, ci de Dumnezeu întrupat și de om îndumnezeit.
      Prin urmare, să ne întărim, așadar, în credință, în speranță și în iubire, căci „astăzi ni S-a născut Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11).

               Iubiți frați și surori în Domnul,

      Bucuria sărbătorii Nașterii Domnului ne cheamă la comuniune și la aprofundarea încrederii noastre, la mărturisirea, cu statornicie, a binelui făcut nouă de Domnul, pentru a împărtăși celor de lângă noi din roadele credinței și a aduce lumină, acolo unde este întuneric, speranță, acolo unde s-a ivit deznădejdea, încredere, acolo unde teama și frica domnesc, și iubire, acolo unde ura și răutatea s-au așezat!
      Aprofundând iubirea și comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii, vom construi o societate fundamentată pe pace, dreptate și armonie, oferind lumii mărturia prezenței binefăcătoare a Domnului în mijlocul nostru.
      Mângâiați de prezența plină de milostivire a Domnului în sufletele noastre, avem datoria de a privi, cu disponibilitate, către cei lipsiți, singuri, bolnavi, bătrâni, săraci, copii cu părinții plecați din țară, ori semeni de-ai noștri aflați în diferite încercări, cărora trebuie să le dăruim o generoasă și frățească mărturie de solidaritate creștină, de „credință lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6)! Fiindcă, așa cum mărturisea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Multe sunt cele care caracterizează creștinismul, dar mai mult decât toate și mai puternică decât toate este dragostea reciprocă și pacea” (Omilia la Evrei 31, 1).
      Nașterea Domnului este, în primul rând, o sărbătoare a familiei, care celebrează valorile fundamentale ale credinței creștine, îndemnându-ne la a promova, cu fermitate și cu hotărâre, principiile dumnezeiești ale Evangheliei lui Hristos.
      Reflectare a comuniunii și iubirii Preasfintei Treimi, familia reprezintă fundamentul Bisericii și al lumii noastre, singurul cadru potrivit de naștere, creștere și educație a copiilor. Ea reprezintă acea școală a sfințeniei, unde se deprind fundamentele vieții creștine, se învață frumusețea principiilor evanghelice și se trăiește bucuria comuniunii frățești.
      În acest context, aș dori să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a Referendumului pentru definirea căsătoriei, din luna octombrie a acestui an, moment de mărturisire a credinței noastre ce ne îndeamnă la o aprofundare mai intensă a vieții spirituale și la o promovare mai profundă a învățăturii noastre creștine.

               Iubiții mei fii duhovnicești,

      Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ne apropiem de încheierea anului 2018, an ce a fost dedicat omagierii unității de credință și de neam și comemorării precursorilor și făuritorilor Marii Uniri din 1918. Împreună ne-am bucurat de ceremoniile impresionante, din ziua de 10 iunie 2018, dedicate resfințirii bisericii Mânăstirii Dealu, acolo unde se află capul primului mare întregitor de țară – Mihai Voievod Viteazul, dar și de târnosirea bisericii Sfântul Voievod Neagoe Basarab din Târgoviște, care, alături de alte câteva sfinte lăcașuri de la noi, se constituie în biserici – Dar pentru Centenar al Arhiepiscopiei Târgoviștei. De asemenea, ne-a învrednicit Părintele ceresc să participăm la sărbătoarea sfințirii Catedralei Naționale de la București – darul Bisericii noastre străbune pentru Anul Centenar și simbol al efervescenței spirituale a credinței poporului român.
        Anul acesta am conștientizat cu toții, mai bine decât oricând, că avem nevoie de unitate, solidaritate, iubire și comuniune, pentru a ne putea bucura împreună de pace, armonie, dezvoltare și prosperitate. Iar Biserica strămoșească știe să fie un catalizator al tuturor energiilor pozitive ale națiunii noastre, fiind alături de neamul său la toate marile lui momente.

               Iubiți fii sufletești,

         Recunoscători pentru toate Preamilostivului Dumnezeu, Îi mulțumim pentru tot sprijinul și ajutorul ce ni l-a oferit în acest an, invocând părinteasca-I grijă și în anul 2019, care a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre drept: „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”. Aceste teme vor fi aprofundate, în Eparhia noastră, pe tot parcursul noului an, pentru a reliefa valorile tradiționale, creștine și românești, precum și rolul spiritual și cultural al unor personalități ecleziale ortodoxe.
      Să întâmpinăm, deci, sărbătoarea Nașterii Domnului cu o pregătire sufletească specială, preocupați de curățirea sufletelor noastre, pentru ca fiecare dintre noi să devină un Betleem în care să Se nască Iisus Hristos cu măreția și splendoarea învățăturii Sale, în așa fel încât mințile și inimile noastre să se reînnoiască cu puterea harică a credinței și a iubirii creștine.
      Cu aceste gânduri, vă îmbrățișez, pe toți, preoți și credincioși, tineri și vârstnici, dorindu-vă să petreceți sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului în pace, sănătate și iubire!

La anul și la mulți ani!

Al vostru arhipăstor, către Hristos Domnul rugător,
pentru binele și bucuria voastră, a tuturor,

† N I F O N

Arhiepiscop și Mitropolit