Reducerea timpilor de așteptare și servirea promptă a cetățenilor rămân prioritare pentru  șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița, cms. șef de poliție Adrian Alexandrescu.

"A fost un volum imens de muncă. Dacă, la începutul anului 2018, programările erau undeva la 4 luni de zile, spre sfârșitul anului, cu programările la traseu suntem la o lună și o săptămână. Deci, am redus practic cu 3 luni în medie. În ceea ce privește înmatriculările de vehicule, de la peste 3 luni perioada de așteptare, vorbesc de online, acum suntem concret la sub 30 de zile", a precizat acesta, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.

Personalul Serviciului va lucra și mâine, 24 ianuarie. 

"Jumătate din personal deservește activitățile de examinare, jumătate înmatriculările.Lucrăm în flux continuu, practic, ultimele două săptămâni, toate solicitările prin audiență au fost programate pentru data de 24 ianuarie", a precizat Alexandrescu.

Instituția se confruntă cu un deficit de personal, iar autoritățile vor încerca în acest an să corecteze această situație. În prezent, Serviciul funcționează cu un număr de 16 salariați.