Ultima zi de AnimaȚie, prima zi de BABEL... Parcul Chindia a reprezentat, timp de două zile, locul de joacă și de spus povești pentru cei mici. În seara de 2 iunie, veselia a „explodat” într-o paradă pe cât de muzicală, pe atât de colorată.
Trupe de teatru și muzică din Algeria, Iran, Ungaria au adus ritmurile țării lor și au făcut cunoștință cu publicul târgoviștean, adunat în număr mare, pentru a face parte din această mobilizare de forțe în numele diversității și comuniunii. Parada a ajuns la teatru unde personajele de poveste au fost resorbite de locul în care s-au născut. Din tot amalgamul de ființe, pe scenă am regăsit una stingheră, fragilă, dar foarte expresivă. Un acrobat desăvârșit, Sasha Krohn, într-un recital intitulat Dissemble (Disimulare), pe muzica Mariei Tănase – Lume, lume, soră lume. Impresionant prin abilitatea de a-și modela corpul în aer, prin sensibilitatea de a transmite unicitate într-o lume în care se încearcă sfărâmarea ei. Un dar pentru spectatori.
Azi, sâmbătă, 3 iunie, Din ou se naște... un Titan, un spectacol al Companiei Serious Clown, avându-l pe Adam Read ca fondator și performer, poate fi văzut pe Platoul Prefecturii de la ora 17:00. O metaforă pentru ce se poate ascunde în interiorul a ceva sau cuiva...
De la ora 18:30 va avea loc în Foaierul Teatrului deschiderea Festivalului la care vor fi prezente oficialități ale municipiului, pentru ca, mai apoi, să avem parte de un Shakespeare, o Furtună, un Joc Secund. Toate într-un singur spectacol regizat de Szabó K. István.
Sala Studio găzduiește, de la ora 21:00, producția Companiei de Teatru North of Impact din Macedonia. Pădurea copacului meu este un șuvoi de cuvinte și de mușchi pulsând, care deschid o nouă viziune asupra unei lumi fără de liniște. Este o odisee, pe timpul nopții, prin pântecele unei păduri muribunde, spusă de un om care încearcă să găsească un sens al vieții lui și a statutului său de străin. Tot de la ora 21:00, pe Platoul Prefecturii are loc un concert de muzică medievală al celor de la Bordó Sárkány. Într-un mod antrenant ei amintesc de o lume a menestreilor.
În plus, în Foaierul Teatrului Tony Bulandra nu vor putea trece neobservate cele două expoziții: sub.real, expoziție-obiect de Horațiu Mihaiu și Pinned Babel, expoziție de fotografie de Augustina Iohan.
(Re)găsiți-ne la teatru!