Caravana Smart City a ajuns și la Târgoviște! Primăria municipiului a fost, astăzi, gazda unei dezbateri despre ceea ce presupune conceptul. Este vorba de un program național de promovare a proiectelor, produselor și serviciilor Smart, derulat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei. 

În cadrul întâlnirii, primarul Cristian Stan a prezentat o serie de idei și proiecte care  se află în diverse stadii de implementare și  care vor transforma municipiul reședință de județ într-un oraș smart în viitorul apropiat. 

Caravana Smart City reprezintă un program național de promovare a soluțiilor smart city, program care este patronat de Guvernul României și de Ministerul Energiei. A fost o dezbatere deosebit de interesantă, o dezbatere care s-a întins pe parcursul câtorva ore și cred că am reușit împreună să învățăm câteva lucruri importante despre ceea ce înseamnă conceptul de smart city. Trebuie menționat faptul că Primăria Municipiului Târgoviște, în acest moment, pe proiectele pe care le-a depus în vederea finanțării și mă refer la proiectul pe zona de mobilitate urbană, la proiectul pe zona de eficientizare energetică, reducerea consumului pe zona de iluminat public, la proiectele privind cele patru stații de încărcare, atinge elemente importante ale zonei de smart city… M-aș referi, cu titlu informativ, spre exemplu, la faptul că toate stațiile de călători din municipiul Târgoviște, care urmează să fie realizate pe proiectul privind mobilitatea urbană, pe Axa 4, vor fi stații independente din punct de vedere energetic, vor oferi informații importante, va exista un sistem de management al traficului de natură să furnizeze administrației locale informații importante despre numărul de călători din mijloacele de transport, dacă sunt sau nu sunt întârzieri și așa mai departe. De asemenea, și în cele 40 de autobuze pe care administrația locală târgovișteană urmează să le achiziționeze (de fapt 28 în primă fază, pentru care deja am lansat achiziția publică de execuție, urmând ca încă 12 să fie achiziționate în etapa a doua) avem numeroase elemente care Carațin de zona de smart city, plecând de la sistemul de ticketing, de la informațiile pe care le au la dispoziție călătorii și până la sistemul integrat de gestionare a traficului sau sistemul prin care este înregistrată viteza cu care se deplasează autobuzul sau eventuale incidente, este un fel de „cutie neagră” asemănătoare celor de la avioane care permite în orice momente a se controla modul în care un anumit vehicul este condus în municipiul Târgoviște, fără ca acel conducător să aibă posibilitatea de a interveni asupra acestui echipament.A fost numai o coincidență că această Caravană Smart City a venit la Târgoviște în ziua în care am semnat contractul de licențiere pentru prima aplicație, care urmează să fie implementată în următoarele 2-3 săptămâni la nivelul municipiului, de promovare turistică, pe de-o parte, și de raportare și de urmărire a incidentelor din municipiul Târgoviște. Este vorba de o aplicație care permite îmbunătățirea activității de promovare turistică, o aplicație integrată în care vor fi menționate toate elementele care compun oferta turistică a municipiului Târgoviște, atât cele publice, cât și cele private, iar pe zona de incidente, orice utilizator, orice persoană care dorește să reclame un incident va putea să facă acest lucru prin intermediul telefonului mobil. Aplicația va putea fi descărcată de pe AppStore sau de pe Magazin Play. Poate trimite poze, va exista și o hartă interactivă și vom ști exact de unde se raportează incidentul respectiv și, lucrul cel mai important, utilizatorul poate să urmărească reclamația pe care a făcut-o și va vedea în orice moment care este stadiul reclamației realizate. În partea cealaltă, la nivelul Primăriei va exista un dispecerat de unde vor fi preluate aceste reclamații online, vor fi distribuite, iar noi, managementul Primăriei, vom avea posibilitatea de a urmări și de a vedea în orice moment unde se găsește acea reclamație. Este foarte simplu de autentificat, se descarcă aplicația și pe baza numărului de telefon sau pe baza social media (contului de Facebook) o persoană se poate conecta, devine utilizator, poate să facă reclamații, poate să primească informații de la administrația locală despre o situație în care traficul este blocat într-o anumită zonă, despre situațiile în acre se realizează anumite lucrări. Este o aplicație care la momentul de față funcționează în Sibiu și funcționează cu rezultate foarte bune și sperăm ca și la Târgoviște să putem să realizăm acest lucru cu succes.

Așadar a fost o dezbatere foarte interesantă pentru noi, ca administrație publică locală, și cred că foarte multe din ideile care au fost prezentate vor putea să fie implementate la nivelul municipiului Târgoviște”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

La dezbatere au mai participat deputații Corneliu Ștefan și Carmen Holban, subprefectul Florina Mureșan, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, prorectorul Universității „Valahia”, Corneliu Sălișteanu, dar și reprezentanți ai administrației publice locale.