Mai multe parfumuri, geci și mașini de tuns au fost confiscate luni, 17 februarie a.c. de către jandarmii dâmbovițeni pe o stradă din municipiul Târgovişte.

O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a depistat pe bulevardul Tudor Vladimirescu patru persoane care abordau trecătorii pentru a le oferi spre vânzare produse la preţuri modice.
În urma verificărilor efectuate asupra tinerilor cu vârsta cuprinsă între 19 și 30 de ani au fost găsite 19 parfumuri contrafăcute, 6 geci și 3 mașini de tuns.
Marfa a fost ridicată, pe bază de proces-verbal în vederea confiscării şi au fost aplicate 4 amenzi în valoare totală de 2.000 lei, pentru vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi.

Pentru un plus de siguranţă, recomandăm cetăţenilor să anunţe cea mai apropiată patrulă de ordine publică dacă sunt abordaţi de necunoscuţi care le oferă spre vânzare diverse produse şi să nu încurajeze astfel de fapte.


Informare, Relații Publice şi cu Publicul