Centrul Județean de Cultură Dâmbovița anunță reprogramarea concertului extraordinar pop-simfonic intitulat “Te regăsesc, primăvară!“ care urma să fie susținut de Orchestra Simfonică “Muntenia” alături de artistul Paul Surugiu – Fuego, în data de 13 martie 2020, la Casa Tineretului din Târgoviște.

Această decizie a fost luată în urma comunicatului emis de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în data de 8 martie 2020, în care anunță luarea unor măsuri obligatorii pentru toți organizatorii de evenimente, din cauza numărului tot mai mare de cazuri de pacienți infectați cu virusul COVID – 19:

„Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.

Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.

De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.

Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.”

Prin urmare, suntem nevoiți în acest moment să amânăm concertul extraordinar pop-simfonic intitulat “Te regăsesc, primăvară!“. Vom anunța printr-un comunicat de presă data la care va fi organizat spectacolul.

Biletele pentru concert rămân valabile pentru data la care va fi reprogramat.

Persoanele care doresc să renunțe la biletele achiziționate pentru acest spectacol se pot prezenta la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița pentru restituirea sumelor de bani reprezentând contravaloarea biletelor.

 

Vă mulțumim pentru înțelegere!