Miercuri, 22 aprilie, se reiau cursurile școlare, urmând să se desfășoare tot în regim online și în următoarea perioadă.
Comunicarea la distanţă se va face prin aplicaţia Zoom, iar pe site-ul inspectoratului există o serie de platforme care sunt recomandate părinţilor şi o serie de tutoriale.
Elevii claselor a opta şi a 12-a au la dispoziţie ore de curs prin intermediul programului TELEŞCOALA, ce poate fi urmărit pe postul TVR2.
Ministrul Educație a subliniat că pentru examenele naționale din acest an, elevii din anii terminali nu vor avea de studiat materia din semestrul al doilea.
”Preconizăm pentru luna iulie atât examenul de evaluare națională, cât și examenul de bacalaureat. Nu vorbim de o amânare, ci vorbim de un calendar care să nu afecteze în niciun fel situația elevilor care sunt puși în fața unor examene naționale. Materia pentru examenul de bacalaureat și pentru evaluarea națională este cea realizată până la finalul semestrului I. (...) În orice situație, în orice scenariu, anul școlar se încheie. În toate statele europene, anul școlar se va încheia mai târziu”, a spus ministrul Educației.