În luna aprilie 2020, activitatea de control din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița s-a concretizat în verificarea aspectelor reclamate de persoane fizice și juridice cu privire la încălcări ale legislației muncii în domeniile relațiilor de muncă și securității şi sănătății în muncă, precum și în identificarea cazurilor de muncă nedeclarată.
Au fost înregistrate 56 petiții ce sesizau probleme legate de: concedieri efectuate de către angajatori fără respectarea prevederilor Codului Muncii, neplata drepturilor salariale pentru activitatea prestată, neachitarea indemnizațiilor pentru concediile de odihnă neefectuate la încetarea contractelor individuale de muncă, munca nedeclarată, neasigurarea echipamentelor individuale de protecție.
Pentru neconformitățile constatate s-au dispus măsuri de intrare în legalitate.
"Fenomenul muncii nedeclarate nu a lipsit nici în această perioadă, inspectorii de muncă fiind intransigenți în aplicarea sancțiunii contravenționale. A fost situația în care s-a aflat un angajator din domeniul confecțiilor textile care folosea 20 de persoane fără întocmirea contractelor individuale de muncă. În afară de sancțiunea contravențională a fost dispusă și măsura de încheiere a contractelor individuale de muncă pentru persoanele identificate", spune inspectorul şef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru.
DÂMBOVIȚA Fenomenul muncii nedeclarate nu a dispărut nici în această perioadă!Zeci de sesizări la ITM privind încălcarea legislației în domeniu!
- Details
- DB24News