Municipiul Târgoviște va avea patru stații electrice de reîncarcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in!
Primarul Cristian Stan a anunțat că, în această dimineață, a semnat contractul de achiziție publică de produse privind furnizarea, montarea, instalarea și punerea în funcțiune a celor patru stații de reîncarcare cu putere înaltă în curent continuu 50 kw, aferente obiectivului: „Dezvoltarea infrastructurii de alimentare a autovehiculelor cu energie electrica prin achizitia a 4 statii de reincarcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in”!
"Valoarea contractului este de de 576.000 lei fara T.V.A, iar finanțarea este asigurată în cadrul "Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in", gestionat de Administratia Fondului pentru Mediu.
Cele 4 stații de reîncarcare pentru vehicule electrice vor fi montate în următoarele locații: strada Ialomiței (în vecinătatea Complexului Turistic de Natație), parcarea de lângă Piața Bărăției, strada Justiției (lângă Casa Armatei și stadion), parcarea de lângă BRD (vis-a-vis de Biblioteca Județeană), cu precizarea că infrastructura de alimentare cu energie electrica este deja executată.
Stațiile au o capacitate de minim 2 încărcări/oră/stație de încărcare și vor fi livrate și montate în cel mult 60 de zile", a explicat edilul.