Mai multe produse cosmetice contrafăcute au fost confiscate astăzi, 12 iunie a.c. de către jandarmii dâmbovițeni în apropierea unui complex comercial din municipiul Târgovişte.
O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a depistat în zona complexului Pavcom două persoane care abordau trecătorii pentru a le oferi spre vânzare produse la preţuri modice.
În urma verificărilor efectuate asupra tinerilor cu vârsta cuprinsă între 20 și 32 de ani au fost găsite 14 parfumuri contrafăcute.
Marfa a fost ridicată, pe bază de proces-verbal în vederea confiscării şi au fost aplicate două amenzi contravenţionale în valoare de 1000 lei pentru vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi.
Pentru un plus de siguranţă, recomandăm cetăţenilor să anunţe cea mai apropiată patrulă de ordine publică dacă sunt abordaţi de necunoscuţi care le oferă spre vânzare diverse produse şi să nu încurajeze astfel de fapte.