Primăria Municipiului Târgovişte informează că, în perioada 20 iunie - 27 iunie 2020, în intervalul orar 05.30 și 09.30, se vor efectua acțiuni de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).
Acțiunea se va efectua în prima zi a intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.
Se va folosi o substanță avizată de Ministerul Sănătăţii Publice - Comisia Naţională pentru Produse Biocide, care face parte din grupa IIIde toxicitate. Substanţa folosită pentru combaterea dăunătorilor este EXIT 100 EC, insecticid formulat pentru aplicare ULV.
Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.
Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.
De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.