Contribuabilii târgovișteni au termen până la 30 iunie, ultima zi de plată, pentru a-și plăti fără majorări de întârziere, impozitele și taxele locale datorate pentru semestrul I și de acordare a bonificației de 10%.
Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor că 30 iunie este data limită de plată a impozitelor și taxelor locale, aferente semestrului I al anului fiscal 2020.
După această dată, se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună, până la data plății.
Pentru contribuabilii care achită impozitele pe clădiri, terenuri, mijloace de transport sau taxă de habitat, pentru intregul an, până la 30 iunie inclusiv, se acordă o bonificație de 10%.
Impozitele și taxele locale se pot achita la ghișeele instituției în numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată, mandat poștal sau prin internet, la adresa – www.ghiseul.ro
Programul de încasări la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale din str. Poet Grigore Alexandrescu, bl. E4, parter este:
– Luni, Miercuri, Joi, Vineri: 08:00 – 16:30
– Marți: 08:00 – 18:30