Miercuri, la București, a avut loc lansarea oficială a Asociației Societăților Prestatoare de Servicii în Situații de Urgență (ASPSSU).
Amfitrionul evenimentului a fost Georgică Dumitru, președintele Asociației și director general al S.C. Geo-Sting din Târgoviște, membru fondator.
"Inițiativa creării asociației a fost un gest cât se poate de firesc în actualul climat socio-profesional al domeniului numit generic Situații de Urgență (...)
Din perspectiva inițiatorilor Asociației, ceea ce noi trebuie să urmăm și să respectăm din punct de vedere legislativ și ceea ce se întâmplă practic în activitatea noastră curentă trebuie să aibă un punct de intersecție, iar acest punct de intersecție este tocmai rezultatul dialogului permanent și eficient cu autoritățile, cu organismele de verificare și control".
Scopul definit al ASPSSU, spune președintele Georgică Dumitru, este sporirea performanțelor în domeniul specific, printr-o mai bună reprezentare a societăților prestatoare de servicii în situații de urgență, în relația cu autoritățile, prin inițierea și menținerea unui dialog eficient cu acestea.
"Primul obiectiv este legat de absorbția fondurilor europene. În acest sens, un gând îndrăzneț al Asociației este de a include în măsurile de finanțare pentru mediul privat și posibilități de accesare de fonduri comunitare pentru aschiziții de autospeciale sau alte mijloace tehnice A.I.I Consider că este necesar să inițiem și să menținem o bună colaborare inclusiv cu companiile care produc, instalează și asigură mentenanța acestor mijloace tehnice. Un alt obiectiv important este de a promova o relație de parteneriat cu firmele de asigurare din România, având în vedere că orice asigurare a unui obiectiv trebuie să țină cont și de posibilele riscuri de incendiu."
La evenimentul de lansare a Asociației au fost prezenți reprezentanți ai societăților membre, reprezentanți IGSU, parlamentari.