- Primăria Pucioasa, singura instituție care a susținut financiar acest Spital suport covid, nu mai e dispusă să mai cheltuiască niciun ban. Nici nu mai avem de unde. Avem probleme atat cu taxele și impozitele locale, cat și cu sumele pe care le-am cheltuit și nu le-am mai recuperat. Nu suntem dispuși să mai facem niciun sacrificiu, avertizează edilul.
Situație dramatică semnalată luni, 6 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, de primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana. În contextul pandemiei de Covid-19 în care Spitalul orășenesc a fost desemnat spital suport și a eforturilor financiare făcute de autoritățile locale pentru a gestiona corespunzător situația, primarul trage un semnal de alarmă disperat autorităților. El susține că s-a ajuns la fundul sacului, spitalul nu mai are echipamente și teste și se declară indignat de lipsa sprijinului promis de Ministerul Sănătății.
A plouat cu promisiuni din partea Ministerului Sănătății, cel mai mincinos minister pe care l-am cunoscut eu. În afară de aproximativ 600 de combinezoane venite, acest minister nu ne-a sprijinit cu absolut nimic. Nici măcar cu necesarul cadre medicale de care aveam nevoie. În spitalul nostru au trecut sute de persoane.
Trebuie să facem un demers foarte important către Ministerul Sănătății să ieșim din acest sistem.Vrem să redăm corpul central pacienților și să rămană doar un corp exterior dedicat pacienților cu covid. Avem 70 000 de oameni cu boli cronice care suferă de 4 luni de cand spitalul nostru a fost total blocat. Am argumente suplimentare pentru că, în acest moment, stocurile de materiale de protecție s-au terminat, nu mai sunt teste în tot județul și am ajuns să ne jucăm de-a actul medical în condițiile în care primăria Pucioasa, singura instituție care a susținut financiar această instituție, nu mai e dispusă să mai cheltuiască niciun ban. Nici nu mai avem de unde. Avem probleme atat cu taxele și impozitele locale, cat și cu sumele pe care le-am cheltuit și nu le-am mai recuperat. Nu suntem dispuși să mai facem niciun sacrificiu, avertizează edilul.
Am renunțat la prea multe proiecte locale, la investiții de interes local pentru a susține acest spital. Este momentul să redevină un spital funcțional, să trăiască din sumele de la CJAS pentru cazurile tratate și cred că asta trebuie să se întample în toată țara.
Ana a arătat că, în prezent, în spitalul suport Covid de la Pucioasa sunt internate 62 de persoane infectate cu noul virus.
Fac un apel la pacienții care se externează la cerere și la cei care au ajuns acasă pozitivi. Să nu ne batem joc de semenii noștri! Să menținem orașul Pucioasa și județul Dambovița cat mai sigure!
- Un strigăt care se va transforma într-un proces în instanță
Cand a început tratarea cazurilor la Pucioasa, cadrele medicale aveau posibilitatea legală să se cazeze la Hotelul Ceres cu care am făcut contract, urmand ca plata să se facă cu banii pe care urma să-i primim de la DSP. Toate bune și frumoase pană la momentul în care a trebuit să facem și plata. Partea de cazare a fost rezolvată cu greu, dar surpriza a venit cand Ministerul Sănătății ne-a comunicat verbal că nu este dispus să plătească și hrana cadrelor medicale de aproape 1 miliard. Ministerul Sănătății se joacă cu focul și deja am de gand să duc acest război pană mai departe de a rezolva partea financiară. Voi caștiga în instanță, legea e de partea mea, dar cred că cineva trebuie să și plătească pentru aroganțele acestea și pentru modul în care ne tratează. E ceva incredibil! , a conchis primarul.