Cea de-a patra ediție a "Galei Performanței în Educația Târgovișteană", a avut loc, în această după-amiază, la Teatrul de Vară.

În cadrul galei, conducerea Primăriei Târgoviște a premiat 38 de elevi și profesori îndrumători, în urma obținerii mediei 10 la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat, dar și a locurilor 1, 2, 3, precum i a mențiunilor, la olimpiadele și concursurile școlare naționale.
 
"Chiar dacă ne confruntam cu pandemia de COVID-19, care și-a pus amprenta pe desfășurarea procesului educațional sau poate tocmai din acest motiv, nu am vrut ca acest an să treacă fără a ne arăta prețuirea pentru performerii școlii târgoviștene, adevărate modele, copii și profesori, care prin muncă și dăruire, au devenit cei mai buni dintre cei buni", a spus primarul Cristian Stan.