Pe 29 iulie, în fiecare an, ne bucuram de sărbătoarea Imnului Național, ce are ca menire readucerea în conștiința contemporaneității a importanței pe care acest simbol național îl are pentru fiecare dintre noi.

Istoria neamului nostru consemnează cu noblețe prezența Bisericii strămoșești la toate marile noastre momente naționale. E firesc așa, deoarece numeroși clerici au avut o contribuție extraordinară la mai binele nostru.

Anul acesta, am constatat cu mare nedumerire că Arhiepiscopia Târgoviștei nu a mai primit nicio invitație la vreo ceremonie pentru acest eveniment. Poate au uitat, poate autoritățile s-au hotărât să nu mai organizeze nimic! Pandemia acesta e de vină la toate! Probabil, afectează memoria unora sau cine știe, a sărăcit bugetul de stat așa de rău încât se taie de la orice! Ce o costa oare? Sau poate așa se înțelege să fii european! Ori, vreun onorabil politician al puterii s-a emancipat așa de rău și periculos încât crede că dacă lui nu-i mai place Biserica, ea chiar nu mai spune nimic astăzi majorității concetățenilor noștri care s-au declarat în proporție covârșitoare ortodocși! Cine știe! Un mister acum indescifrabil!

Eu doar atât spun, Biserica a îngropat multe ideologii și partide și o va mai face! Sigur, nu că a dorit neapărat, dar acesta este unul dintre rolurile ei, de a prohodi pe cei ce au plecat Dincolo, chiar dacă uneori nu știu că nu mai sunt vii, dar vor afla.

Sper, să fie numai o regretabilă scăpare sau o nevinovată uitare și să nu existe niciun Acar Păun! E păcat să aruncăm vina pe cei mici. Cât despre imn, este simbolul național cu care ne mândrim, care a dus în lupte gloria acestui neam, alinare muribunzilor soldați ce au pierit cu dorul lui și încurajare pentru noi toți, mai ales în vremuri tulburi.

Ne vom deștepta, vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât și pe mulți, chiar de nu vor, îi vom învăța că nu piere acest neam când vor unii și că vai de cei ce uită că românul e blând, dar și feroce când își pierde răbdarea!

Ionuț Adrian Ghibanu

Vicar eparhial