Corneliu Ștefan s- a întâlnit cu medicii Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Este prima întâlnire în noua sa calitate de președinte al CJ Dâmbovița, acesta considerând prioritară o astfel de discuție pe fondul crizei din sistemul sanitar cauzată de pandemia de COVID-19.
"În contextul generat de pandemia COVID-19, dar şi pe viitor, am ţinut să asigur cadrele medicale ale Spitalului Judeţean că le voi susţine toate proiectele care vin în sprijinul pacienţilor şi, implicit, al personalului medical. De asemenea, le-am solicitat propuneri astfel încât să remediem, rapid, problemele și disfuncționalitățile provocate de această pandemie la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște", a precizat președintele CJD.