Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște trage un semnal de alarmă disperat. Managerul SJUT, dr. Claudiu Dumitrescu cere ajutorul medicilor de familie să ajute în lupta cu pandemia și să nu mai trimită pacienții fără consult în Unitatea de Primiri Urgențe care, spune acesta, este sufocată zilnic de numărul mare de cazuri care se prezintă la UPU. Apelul este lansat și către populație să respecte cu strictețe măsurile de protecție și să dea dovadă de solidaritate cu medicii care fac eforturi mari să salveze vieți.
"Îi rugăm pe medicii de familie să ne fie aproape. Suntem epuizați! Eu, personal, am stat de vorbă cu fiecare pacient și, credeți-mă că ce văd la televizor este foarte puțin față de ce este în realitate. Credeți-mă că pleci deprimat după ce vizitezi 10, 15 pacienți și le vezi suferința și teama care de la fața locului, închiși în acele saloane din care nu pot să iasă așteptând momentul izbăvitor, momentul vindecării și al eliberării. Situația este extrem de disperată, numărul de locuri la noi la spital este din ce în ce mai mic, ne bucurăm pentru fiecare loc liber, pentru fiecare loc la Terapie Intensivă. În ultima săptămână, lucrăm cu ATI aproape ocupată la maxim, avem 8 locuri dedicate pentru COVID și când avem 7 ne bucurăm că mai putem salva încă un pacient. Am fost în situații disperate de foarte multe ori în această perioadă când aveam toate paturile ocupate și trebuia să găsim soluții și pentru al 9 sau al zecelea pacient. Este o epuizare psihică marcată când eu, directorul medical, medicul de gardă din UPU, când trebuie să luăm diverse decizii care să nu afecteze nici pe cei 8 de la Terapie Intensivă, nici pe al nouălea sau al zecelea care urmează să fie și el ventilat sau pus pe o masă ca să putem să-i asigurăm respirația. Sunt ore care ne macină ", a povestit astăzi, în cadrul unei conferințe prin zoom, managerul Claudiu Dumitrescu.
- Căutăm soluții disperate!
"Soluții de ajutor din alte părți nu există, din păcate. Mulți dintre colegii noștri sunt epuizați, sunt pe pragul de a renunța. Nu există altă soluție decât să fim uniți și să trecem cu toții peste această perioadă", a mai adăugat dr. Claudiu Dumitrescu.
"Avem o situație deosebită deoarece avem colegi care s-au îmbolnăvit, personal mai puțin decât la începutul pandemiei. Avem în jur de 90 de testări numai în UPU , în afară de cele 250 de urgențe pe care le aveam zilnic. Ne pare rău pentru pacienții care așteaptă ore-n șir în condiții improprii, dar asta este situația. Fluxul de pacienți este foarte mare, nu avem ajutor din partea celorlalte spitale din județ care nu testează și nu izolează pacienții și nu avem ajutor nici din partea medicilor de familie care trimit în continuare pacienți în UPU, fără consult", spus dr. Nicolae Mândrilă de la UPU.
"Realmente pacienții trimiși de medicii de familie în UPU ne sufocă. O idee foarte bună ar fi ca spitalele orășenești să testeze (să le recolteze probe) pacienții, iar pe asimptomatici să-i trimită acasă să-i monitorizeze prin medicul de familie pentru că nu avem cum să-i mai primim", a transmis, la rândul său, directorul medical al SJUT, dr. Andrei Tomescu.