COMUNICAT DE PRESĂ

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a efectuat astăzi, 10 noiembrie 2020, alături de vicepreședintele Luciana Cristea, o nouă vizită la sediul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), prilejuită de finalizarea implementării unui proiect privind îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de cazare pentru pacienţi.
Astfel, au fost achiziţionate 70 de paturi electrice, de ultimă generaţie, cu două, trei şi patru motoare, care permit schimbarea poziţiei bolnavului în funcţie de nevoile medicale ale acestuia, cu ajutorul unei telecomenzi.

 


De asemenea, au fost cumpărate şi 5 brancarduri pentru transportul pacienţilor. Investiția, în valoare de 1.550.000 de lei, a fost suportată integral din bugetul propriu al unităţii spitaliceşti, aflată în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița.
Potrivit managerului SJUT, dr. Claudiu Dumitrescu, s-au avut în vedere secţiile cu implicaţii COVID-19 - Pneumologie, Unitatea de Terapie Acută Coronariană, Unitatea de Accidente Vasculare Cerebrale Acute şi Chirurgia, unde au fost deja sau pot ajunge oricând şi pacienţi COVID-19 pozitiv. Este vorba despre bolnavi cu insuficienţă respiratorie, care necesită să stea la pat pentru a evita orice tip de efort.

 


Proiectele investiţionale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte beneficiază de suportul preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa - Corneliu Ştefan, care a declarat că este esențial ca unitatea medicală dâmbovițeană să le asigure cetăţenilor cu probleme de sănătate condiţii optime de cazare şi tratament.
Am hotărât, astăzi, împreună cu managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, să înlocuim, în următoarele două săptămâni, corturile de triaj de la Policlinică, UPU şi Boli Infecţioase, cu containere de mari dimensiuni, încălzite. Eliminăm, astfel, unele inconveniente generate de această perioadă de pandemie pe care o traversăm. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, voi fi permanent alături de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Sănătatea dâmboviţenilor reprezintă un obiectiv prioritar pentru noi”, a declarat Corneliu Ştefan, preşedintele Consiliului Județean Dâmboviţa.


În cadrul acestei vizite, președintele CJD a constatat că alimentarea cu oxigen de la Secția Pneumologie se realizează, prin intermediul tuburilor, la etajele 1 și 3, și a solicitat să se facă demersurile necesare pentru realizarea unei instalații centralizate de oxigen.
Reamintim faptul că președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a avut o întâlnire cu conducerea SJUT, în data de 3 noiembrie 2020, prilej cu care a identificat deficiențele cu care se confruntă unitatea spitalicească, în contextul pandemiei cu COVID-19, și a dat asigurări că va face toate demersurile necesare în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru a veni atât în sprijinul personalului medical, cât și al pacienților.


Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița