Astăzi, au sosit încă 1200 de tablete cu conexiune la internet pentru elevii dâmbovițeni. Recepția la sediul ISJ Dâmbovița a fost făcută în prezența secretarului de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion.
Achiziția a fost realizată de către ISJ Dâmbovița din sumele repartizate de către Ministerul Educației și Cercetării, conform HG 756/2020. Suma alocată a fost de 3 milioane de lei, din care au fost achiziționate 1 milion de măști, 9 000 de litri de dezinfectant, 1200 de tablete și 300 de laptopuri.
De mâine, acestea vor fi deja în școli.