Teatrul municipal "Tony Bulandra" își reia activitatea începând cu 15 ianuarie, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, managerul instituției MC Ranin.
„La ora actuală, s-a dat drumul la teatre și restaurante în proporție de 30% din capacitate. Deschidem teatrul în data de 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu, așa cum o facem de când s-a deschis acest teatru. Această zi este una importantă pentru noi și așa trebuie să fie pentru fiecare român", a precizat acesta.
"Din ziua în care vom deschide teatrul, vom face două lucruri. În primul rând, toți actorii teatrului vor fi costumați adecvat și vor avea niște trompete sau tromboane, vor merge pe străzi și celor pe care îi întâlnesc în orașul Târgoviște, prin centrul vechi, prin parcuri, prin magazine, pe oriunde îi întâlnesc, le vor șopti la ureche versuri de-ale lui Eminescu. Aceste trompete au fost făcute de o lungime de doi metri, deci distanțarea va fi respectată.
Cei de la Ministerul Culturii ne-au comunicat să proiectăm portretul lui Eminescu pe clădire, să ținem speech-uri, dar cred că prin această acțiunea a noastră îi vom emoționa mai tare pe iubitorii de cultură.
Seara, am invitat-o pe colega mea de școală, Maia Morgenstern, dar nu să recite neapărat din Eminescu, ci să facă o lectură din Cezara, proză a lui Eminescu, care este mai puțin citită și este foarte teatrală. Maia Morgenstern va fi însoțită de colegul său, Marius Bodochi”, a mai arătat Ranin.