COMUNICAT DE PRESĂ
Având în vedere prevederile HG 35/10 februarie 2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, începând cu data de 5 martie, inspectorii de muncă ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița au desfășurat acțiuni care urmăresc creșterea capacității de răspuns.
Astfel, s-au efectuat controale în toate centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, în centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și în centrele dedicate îngrijirii altor categorii vulnerabile de populație.
Prin acțiunile desfășurate, s-a dorit verificarea măsurilor întreprinse de reprezentanții centrelor, pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. S-a urmărit, cu precădere, modul de protejare a salariaților, prin măsuri de individualizare a programului de lucru, dar și prin asigurarea de materiale sanitare necesare respectării și păstrării sănătății și securității lucrătorilor.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare, în contextul în care atât în municipiul Târgoviște, cât și în alte comune ale județului Dâmbovița a fost atins și chiar depășit pragul de infectare de 3 la mia de locuitori, ceea ce situează comunitățile în zona roșie de risc și obligă la măsuri prompte de protejare a sănătății populației și de limitare a numărului de îmbolnăviri.
Cu consideraţie,
Marius LIXANDRU
Inspector şef