Numărul tot mai mare al cazurilor de dâmbovițeni care au nevoie de spitalizare din cauza infectării cu COVID-19 l-a determinat pe președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan să invite, astăzi, la sediul administrativ, primarii și managerii de spitale din orașele Pucioasa și Găești, precum și pe cei ai municipiului Moreni.
La discuții au participat atât vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Cristian Avanu, precum și managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Claudiu Dumitrescu.
Discuțiile au avut ca scop principal extinderea capacității de tratare a dâmbovițenilor în spitalele din județ, iar angajamentele ferme luate atât de primarii prezenți, cât și de managerii spitalelor vor diminua riscul ca unitățile sanitare să nu poată trata pacienții care au nevoie de ajutor.
"Voi susține din toate punctele de vedere administrațiile locale și spitalele dâmbovițene, astfel încât acestea să poată face față unui flux crescut al cazurilor de COVID-19!
Mulțumesc pentru participare managerului Spitalului Orășenesc Moreni, Ileana Firoiu, managerului Spitalului Orășenesc Găești, dr. Laurențiu Belușică, și directorului medical al Spitalului Orășenesc Pucioasa, Cioroba Gabriel, dar și primarilor Constantin Ana, Grigore Grigore și Dinu Constantin", a anunțat șeful administrației județene, la finalul întâlnirii.