- A fost lansat studiul de prefezabilitate pentru cel mai amplu proiect de dezvoltare al județului Dâmbovița
- Inelul 2 de centură (varianta ocolitoare) va diminua semnificativ atât traficul în comunele Aninoasa, Șotânga, municipiul Târgoviște, Dragomirești și Ulmi, dar va prelua și din transportul greu care tranzitează comuna Doicești.
- Drumul de centură va avea 2.400 metri de poduri și pasaje care, însumate, au suprafața de 60.000 mp.
Inelul de centură va fi prevăzut cu 5 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o turbogirație la intersecția cu DN71, 9 pasaje rutiere și 3 poduri peste cursurile de apă pe care le întâlnește.
Consiliul Județean Dâmbovița a lansat, astăzi, studiul de prefezabilitate al centurii ocolitoare a municipiului Târgoviște, inelul 2 de centură. Este vorba despre un drum de legătură pentru creșterea accesabilității în zona urbană a municipiului Târgoviște, un proiect amplu de dezvoltarea a județului.
"Asistăm astăzi la un moment cu adevărat istoric și la o premieră în același timp pentru județul Dâmbovița. Așa cum am promis încă din prima zi de mandat, inelul de centură al municipiului Târgoviște va deveni realitate, iar astăzi am bucuria să vă prezint studiul de prefezabilitate al drumului de legătură pentru creșterea accesibilității în zona urbană a municipiului Târgoviște.
Așa cum am promis dâmbovițenilor anul trecut, împreună cu colegii mei, am ținut neapărat să lansăm acest studiu de prefezabilitate pe banii Consiliului Județean Dâmbovița. Pe 21 decembrie 2020, în ultima ședință ordinară a CJD, am aprobat asocierea cu Ministerul Transporturilor pentru a ne asigura în primul rând finanțarea acestui drum. Aceasta va fi prin POIM-ul de transporturi, pe bani europeni, bineînțeles, cu o cofinanțare din partea CJD. În al doilea rând, suma prevăzută și pe care am plătit-o proiectantului pentru acest studiu de prefezabilitate este din partea CJD. Ca sume, la momentul studiului de prefezabilitate, valoarea estimată a Inelului 2 de centură este de 751.101.646 lei. Din această sumă, 174.707.040 lei sunt pentru cheltuieli în vederea obținerii și amenajării terenului. Cheltuielile pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului se ridică la 1.300.000 lei, iar pentru asistența tehnică și proiectare, costurile sunt estimate la 14.450.000 lei. Investiția de bază se ridică la 571.699.638 lei, iar din aceasta, 364.250.000 lei sunt pentru lucrări poduri, pasaje, noduri rutiere, viaducte și intersecții, iar valoarea lucrărilor la drum este de 158.429.202 lei.
Am cerut să fie găsite cele mai bune soluții. Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște este un proiect extrem de important pentru Dâmbovița, nu doar pentru reședința județului nostru" , a explicat președintele CJ, Corneliu Ștefan.
Pe lângă scăderea valorilor de trafic pentru localitățile amintite mai sus, va contura o întreagă zonă de dezvoltare metropolitană în jurul municipiului Târgoviște. Ambuteiajele care se produc la intrările în Târgoviște, fie că venim de pe DN72A sau de pe DN 71, vor dispărea.
Știm foarte bine că infrastructura rutieră poate fi o piedică în ceea ce privește dezvoltarea unui județ. Foarte multe firme refuză investițiile în localitățile fără drumuri adecvate și care nu permit scurtarea timpilor de transport al mărfurilor sau materiilor prime.
Datorită Inelului 2 de Centură, pe lângă micșorarea cheltuielilor cu întreținerea infrastructurii rutiere din cauza traficului rutier intens, numărul de accidente rutiere va scădea. Tocmai de aceea, drumul de ocolire nu va tranzita nicio localitate. De asemenea, pot spune că valorile de mediu din reședința județului nostru vor fi îmbunătățite prin diminuarea poluării. Și numărul de turiști va cunoaște o creștere importantă odată cu realizarea acestui drum.
Impactul economic al acestui drum de centură va fi unul uriaș. Vom crea toate condițiile pentru noi investiții, vom putea vorbi cu adevărat de zona metropolitană a Municipiului Târgoviște.
Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște este doar începutul. Zilele acestea, împreună cu aparatul tehnic al Consiliului Județean, am făcut mai multe vizite în teren pentru identificarea viitoarei rute ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni. La momentul de față au fost găsite cel puțin două variante pe care le analizăm cu atenție”, a mai adăugat el.
„Inelul 2 de centură al Municipiului Târgoviște va reprezenta într-adevăr inelul de centură al Târgoviștei, în contextul în care primul inel de centură s-a transformat, așa, într-un drum intern, pe parcursul timpului, și în luna mai va fi gata acest prim inel, urmând ca acest nou drum să reprezinte varianta ocolitoare a Municipiului Târgoviște. Cred că este unul dintre cele mai importante proiecte care au putut fi vreodată implementate în județul Dâmbovița, de o importanță vitală petru Municipiul Târgoviște și pentru celelelate localități.
Vreau să-i mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean pentru faptul că, iată, trece la fapte. În acest moment, drumul reprezintă o certitudine, se va aproba studiul astăzi, după aceea sunt convins că se va obține și finanțarea, și într-un termen nu foarte îndelungat, municipiul Târgoviște va avea acest al doilea inel de centură, care va schimba radical condițiile de trafic, în contextul în care tot traficul greu va fi deviat", a spus, la rândul său, primarul Târgoviștei, Cristian Stan.
Finanțarea acestui drum va fi asigurată de POIM-ul de transporturi, pe bani europeni, cu cofinanțare din partea CJ Dâmbovița. Corneliu Ștefan a mai precizat că, până la sfârșitul anului, va fi gata studiul de fezabilitate, iar anul viitor vor fi scoase la licitație proiectul tehnic și de execuție. Nu a putut să dea un termen în care proiectul va fi concretizat.
La eveniment au participat parlamentarii PSD de Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean și deputații Carmen Holban, Radu Popa, Ionuț Vulpescu și Marian Țachianu. Președintele CJ a precizat că au fost invitați toți parlamentarii de Dâmbovița, însă, cei de la PNL și USR-PLUS nu au dat curs invitației.