Astăzi, 6 mai,  a început concursul pentru ocuparea a 37 de posturi de director general la Casele Județene de Asigurări de Sănătate, instituții care au pe mână, în 2021, un buget de aproape 45 de miliarde de lei. 

În total, s-au înscris 60 de persoane, existând câteva județe, inclusiv Dâmbovița, în care postul este vânat de câte trei sau patru candidați. La polul opus, în trei județe nu s-a înscris nimeni.

 Concursul este primul din istoria Casei Naționale în care numele candidaților au fost secretizate, aceștia invocând Regulamentul general privind protecţia datelor, GDPR.

În Dâmbovița, s-au înscris patru candidați, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,  în timp ce la Arad, Bistrița-Năsăud, Botoșani și Buzău sunt câte trei candidați. 

În 24 de județe (Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu-Mare, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Municipiul București) candidează și directorii în funcție.

În 15 județe, aceștia sunt candidaţi unici (Alba, Bihor, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vrancea, Municipiul București). În trei județe (Dolj, Olt, Timiș) procedura  nu a fost depus niciun dosar.

A doua probă, interviul, va avea loc peste patru zile. Candidaților le vor fi evaluate  cunoștințele teoretice, practice și competențele manageriale.