Numeroasele investiții aflate în derulare anunță noua eră a orașului Pucioasa.

Astăzi, a fost analizat stadiul a 4 obiective  importante, derulate din fonduri europene și guvernamentale de către administrația locală a orașului, de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, împreună cu primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.


Primul obiectiv de investiții - „Dezvoltarea infrastructurii turistice în staţiunea balneoclimaterică oraşul Pucioasa” este un proiect în valoare de 21.429.171,23 lei, prin intermediul căruia se vor reabilita 7 străzi din zona centrală a orașului Pucioasa (Avram Iancu, Aleea Ardealului, Bulevardul Gării, Libertății, 1 Decembrie, Stadionului și Dacia), precum și 2 străzi care fac legătura între localitățile Brănești și Moțăieni, prin Pucioasa-Sat, pe malul râului Ialomița (DC 136a și strada Carierei), ce însumează 6,2 km, inclusiv trotuare și șanțuri de preluare a apei pluviale.


Totodată, în cadrul proiectului vor fi amenajate două zone verzi (Parcul Gării și Grădina Stadionului) și va fi achiziționat un trenuleț destinat transportului turiștilor. În prezent, s-au realizat peste 50% din lucrările proiectului.


Vizita a continuat pe șantierul proiectului finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) - „Modernizare drumuri de interes local în zona centrală, Șerbănești - Bela și Miculești - Diaconești, din orașul Pucioasa”, în valoare de 8.379.711 lei. Până la acest moment, lucrările realizate pe străzile Colinei, Narciselor, Păltiniș și Soarelui echivalează cu 40% din volumul obiectivelor prevăzute în proiect.


Tot prin PNDL, administrația locală a orașului Pucioasa derulează proiectul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Național Nicolae Titulescu”, în valoare totală de 16.291.245 lei, proiect despre care primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a spus că este unul dintre proiectele de suflet.

Mereu am spus că infrastructura este net inferioară actului didactic. Iată că a venit clipa în care să le oferim cadrelor didactice și elevilor o școală senzațională. Este cea mai importantă instituție de învățământ din nordul județului (...) pentru care ne-am străduit să obținem finanțare ani buni. Din 2016 până în 2018, cu ajutorul domnului președinte Corneliu Ștefan, pe atunci deputat în Parlamentul României, am reușit să intrăm în rezerva de la PNDL și să obținem finanțare pentru această instituție (...) Școla va avea toate condițiile pentru a face performanță. Din momentul în care va fi gata, voi avea grijă să nu ne mai plece copiii la Târgoviște, ci să rămână să învețe aici și să atragem tot ceea ce înseamnă perle din nordul județului, pentru că este păcat ca, într-o asemenea instituție, să nu învețe niște copii extraordinari. În etapa a doua, tot anul acesta, vom începe cu o alocare din bugetul local - destul de consistentă, de aproape 1 milion lei, cel mai mare efort bugetar pentru noi din acest an și, parțial, anul viitor, pentru sistematizarea și modernizarea curții acestui liceu. Cu siguranță, până la finalul anului, vor fi gata și clădirea și dotările prinse în proiect. Se lucrează în ritm alert”.
Prin intermediul acestei investiții, clădirea va fi consolidată, iar anvelopanta construcției va fi reabilitată termic și protejată de lumina soarelui. Pereții de închidere vor beneficia de izolare termică și finisaje corespunzătoare.
„Înființare centru social pentru persoane vârstnice prin reabilitare clădire P+2, nr. 18, strada Rândunelelor, Pucioasa” este un proiect prin care se va reabilita fostul cămin de nefamiliști din cartierul Filatură, care va fi transformat în centru de zi pentru persoanele vârstnice, beneficiari direcți fiind cei aproximativ 4.800 de pensionari din orașul Pucioasa. Investiția are o valoare totală de 2.276.950,98 lei, iar până în prezent au fost realizate toate consolidările necesare, instalațiile interioare, s-au curățat pereții de tencuiala veche, s-au realizat învelitoarea și termoizolația, s-a montat tâmplăria. În prezent, se execută finisajele interioare.


La finalul vizitei la cele 4 obiective de investiții, președintele Corneliu Ștefan a evidențiat importanța dezvoltării turismului balnear în Pucioasa, dar și a atragerii de fonduri din surse externe, guvernamentale și, mai nou, prin intermediul Programului Județean de Dezvoltare Locală, pe care l-a lansat pentru județul Dâmbovița.
Vreau să îi felicit - pe domnul primar și echipa sa din cadrul Primăriei Pucioasa - pentru toate proiectele pe care le-au avut, le au și le vor avea pentru cetățenii din partea de nord a județului, nu numai din orașul Pucioasa. Trebuie să spunem opiniei publice că Pucioasa este orașul cu cele mai multe proiecte semnate din toată Regiunea Sud Muntenia, în cadrul Programului Operațional Regional. Sunt cele mai mari și mai importante proiecte pe care le avem aici pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale, rutiere, de apă și canal. Împreună cu echipa administrativă de aici, trebuie să readucem la viață Stațiunea Balneoclimaterică Pucioasa și, așa cum a fost întotdeauna o perlă a stațiunilor balneoclimaterice din România, cu siguranță într-o perioadă scurtă va redeveni o perlă a României și cu siguranță vom atrage și investitori. În ultimul timp, alături de domnul primar, am avut discuții cu investitori privați, care să vină în această zonă, în orașul Pucioasa, să investească în principal în domeniul turismului.
Până la sfârșitul lunii mai, vom organiza o conferință de presă împreună cu primarii orașelor Pucioasa și Fieni, primarii comunelor Moțăieni, Buciumeni și Brănești, când vom lansa centura ocolitoare pentru cele două orașe (Pucioasa și Fieni). Vom aproba luna aceasta, în ședință de consiliu județean, indicatorii tehnico-economici, iar până la sfârșitul lunii vom depune la Ministerul Transporturilor proiectul pentru centura ocolitoare, a doua după inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște, așa cum am gândit-o, tot în regim de 4 benzi. Pentru cele două orașe va fi o singură centură. Studiul de prefezabilitate este gata. Vestea bună este că, din partea Ministerului Transporturilor, prin Compania Națională de Investiții, avem deja protocolul transmis. După ce vom avea primul draft al studiului de prefezabilitate, cu o propunere de deviz, vom semna acest protocol între Consiliul Județean Dâmbovița și Ministerul Transporturilor, iar în următoarea perioadă vom scoate la licitație studiul de prefezabilitate. Urmează ca, anul viitor, să scoatem la licitație proiectul tehnic și execuția acestor centuri ocolitoare, finanțate din fonduri europene, prin POIM.
Tot pentru Pucioasa, am gândit, împreună cu domnul primar, câteva proiecte mai mici, dar la fel de utile și care vor fi depuse de administrația locală pe Programul Județean de Dezvoltare Locală. Până la finalul lunii vom lansa acest program și vă pot spune că sunt foarte multe solicitări. Sunt foarte mulți primari care se interesează de demararea acestui program, un program unicat în România, prin care vom sprijini toate localitățile județului Dâmbovița pentru proiectele pe care le-am gândit împreună”.
La vizita de lucru au fost prezenți din partea CJD, vicepreședintele Luciana Cristea și administratorul public al județului, Cristian Avanu.