• Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținută în orașul Pucioasa, finalizarea studiului de prefezabilitate în baza căruia, în zona de nord a județului, se va construi „Drumul de legătură la DN 71, pentru asigurarea optimizării traficului rutier și accesibilității în zonele urbane ale orașelor Pucioasa și Fieni”, dar care va deservi și comunele Brănești, Glodeni, Moțăieni și Buciumeni.
 
Astăzi, Consiliul Județean a lansat proiectul celei de-a doua centuri ocolitoare, un pas pentru dezvoltarea rețelei de transport județean, dată fiind importanța zonei, a rețelei naționale rutiere. 
A fost finalizat studiul de prefezabilitate pentru „Drumul de legătură la DN 71 pentru asigurarea optimizării traficului rutier și accesibilității în zonele urbane ale orașelor Pucioasa și Fieni”, dar care va deservi și comunele Brănești, Glodeni, Moțăieni și Buciumeni. 
Președintele CJ, Corneliu Ștefan, a arătat, într-o conferință de presă organizată în orașul Pucioasa, că, în urma studiului de prefezabilitate, soluția optimă, atât din punctul de vedere al costurilor, cât și al cerințelor tehnice, este un drum cu o lungime de 15,13 km care se desprinde din DN71, în apropierea haltei Scârlenţa din Brănești.
"Iată că putem vorbi de formarea unei adevărate coloane vertebrale a rețelei județene de transport, mai ales că lansarea proiectului de astăzi vine la scurt timp după finalizarea studiilor pentru Inelul 2 de Centură al municipiului Târgoviște", a declarat președintele CJD.
"Orașele și comunele dâmbovițene din zona de nord au început să fie sufocate de creșterea valorilor de trafic pe drumul național DN71. Se pierde foarte mult timp în mașină din cauza blocajelor, eficiența economică a transportatorilor și a societăților comerciale are de suferit, gradul de poluare crește, iar siguranța oamenilor este pusă în pericol din cauza traficului prin aglomerările urbane tranzitate de DN71. Trebuie fluidizată circulația în interesul orașelor Pucioasa și Fieni, dar și al localităților din zona periurbană a acestora, iar acest lucru se va face cu ajutorul bretelei de ocolire a orașelor Pucioasa și Fieni.
 Scoatem traficul greu în afara centrelor civice, pentru că oamenii trebuie să fie în siguranță pe străzi, indiferent că vorbim de pietoni, bicicliști sau șoferi.
 Nu în ultimul rând, crearea acestui drum de ocolire va crește atractivitatea zonei, iar investitorii vor avea la dispoziție o infrastructură rutieră care le va permite maximizarea profitului", a mai explicat acesta.
 
 
Au fost analizate 4 variante de drum de ocolire. Traseul urmărește cursul râului Ialomița pe aproape întreaga lungime de 15,13 km, cu excepția porțiunii dintre KM7 și KM11, care ocolește comuna Moțăieni. Punctul de reintrare în DN71 este la ieșirea din Fieni, în comuna Buciumeni. La capetele traseului, sunt prevăzute noduri rutiere cu 4 bretele, astfel încât să fie asigurate toate relațiile de deplasare, însă avem și două noduri intermediare: unul care va permite legătura
cu DC136A, în Pucioasa, și un altul care face legătura cu DN71, la intrarea în Fieni. Platforma drumului are o lățime totală de 21,50 m și este compusă din:
➡️ bandă mediană cu o lățime de 3,00 m (2x1,50 m);
➡️ parte carosabilă, lățime 7,00 m (2 benzi pe sens de 3,50 m fiecare);
➡️ benzi de încadrare 1,50 m (2x0,75.);
➡️ acostamente 3,00 m (2x1,50m);
➡️ fâșie de parapete metalic de protecție 2,00 m (2x1,00 m).
🌁 Drumul de ocolire are prevăzute și 17 lucrări de artă:
➡️ 9 pasaje;
➡️ 7 poduri;
➡️ o punte pietonală.
✅ Astfel, cheltuielile pentru investiția de bază se ridică la peste 111.000.000 euro (fără TVA):
-Carosabil: aproximativ 54.000.000 euro;
-Parapete de protecție: 4.200.000 euro;
-Amenajare și reprofilare albie cu ziduri: aproape 6.500.000 euro;
-Poduri și pasaje: 44.000.000 euro;
-Scurgerea apelor: în jurul a 2.000.000 euro.
✅ La capitolul alte cheltuieli, avem următoarele costuri:
-Organizare șantier: 2.400.000 euro;
-Comisioane, cote, taxe: aproximativ 1.300.000 euro (cote aferente Inspectoratului de Stat în Construcţii, taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare);
-Cheltuieli diverse și neprevăzute: puțin peste 11.000.000 euro.
✅ Totalul general necesar pentru „Drumul de legătură la DN 71 pentru asigurarea optimizării traficului rutier și accesibilității în zonele urbane ale orașelor Pucioasa și Fieni” este 131.000.000 euro (fără TVA).
 
 La eveniment au fost prezenți alături de conducerea CJD, parlamentarii Carmen Holban, Titus Corlățean și Marian Țachianu, consilieri județeni, primarii din Pucioasa, Fieni, Brănești, Glodeni, Moțăieni și Buciumeni.