Istoria este, la Târgoviște, pe un „prag de lume”, în care comunitatea noastră este în ordinea generală a finalismelor existenţei, cu tradițiile și faptele eroice ale comunității noastre, cu acțiunile de pace și de război, pentru a trăi şi pentru a crea, dar și a omului de a evolua în legătură cu semenii săi. Istoria este, prin fiecare clipă a ei, această existenţă de mari intenţii, care se frânge în ea însăşi, căci singurele mijloace de realizare ce-i stau la dispoziţie, sunt acțiunile omului.
Azi, marcăm 200 de ani de la revoluția română din anul 1821, tot azi, comemorăm 200 de ani de la moartea martirului erou Tudor Vladimirescu. Este știut că Revoluția din Țara Românească, condusă de Tudor Vladimirescu în 1821, s-a înfiripat ca o mutaţie ontologică în evoluția istorică a poporului român şi nu s-a sfârşit prin dispariția fizică a conducătorului pandur și înfrângerea revoluției, ci rămâne lespedea istoriei moderne românești în fiecare moment al ei. Aici, la Târgoviște, acum 200 de ani, a murit Tudor Vladimirecu, domnitorul fără coroană al românilor, aici a căzut la datorie comandantul de oști român sub trădarea foștilor aliați, aici, la Târgoviște, avea să înceapă povestea viitorului stat român prin revenirea, în 1822, la domniile pământene românești și la înființarea instituțiilor statului pe bazele moderne ale timpului. Tudor Vladimirescu, la începutul secolului al XIX-lea, cunoaștea ideile europene de libertate națională, de egalitate în drepturi și dreptate socială, de aceea a decis în acord cu boierii patrioți și cu căpitanii panduri să rupă lanțurile regimului fanariot şi să înceapă să domine timpul şi spaţiul cu ajutorul „Adunării norodului”, pentru a impune ordinea românească și legile moderne ale societății. Filozoful Lucian Blaga scria despre rolul devenirii istorice, că: „Omul crează istorie”. „Spre a deveni o ființă adaptată, el – Omul -, trebuie să învingă natura, iar acest lucru poate avea loc prin creația de cultură, prin creația istorică”. Tudor Vladimirescu prin jertfa sa și a compatrioților săi a creat premisele formării statului român modern de factură europeană. În această zi istorică, noi, urmașii vitejilor Patriei noastre, putem spune că eroii noștri nu mor niciodată!
Vă mulțumesc!