Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA aduce la cunostinţa consumatorilor faptul că la nivelul judeţului Dâmboviţa ne confruntăm cu o reducere constantă a debitelor de apă ale sursei cauzată de temperaturile ridicate din ultima perioada, fenomen ce nu poate fi prevenit şi nici stopat. În astfel de perioade, orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatori, care se află la capăt de rețea.
CATD a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităţior de captare, transport şi distribuţie a apei potabile din aria de operare, cu preponderență în zonele predispuse la scăderea rapidă a nivelului de apă din rezervoarele de înmagazinare.
Prin urmare, facem apel către consumatori, în special către cei din mediul rural, să nu utilizeze in exces apa pentru a nu priva și alţi beneficiari de minumul necesar şi vital oricărei gospodării, recomandăm folosirea apei potabile numai în scopul satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti, respectiv numai în scop potabil şi menajer. Vă rugăm ca pentru desfășurarea de activități agricole, de gradinărit, umplere piscine, etc., să folosiți apa din sursele proprii (fântâni, puțuri).
Legislaţia relevantă ce susţine demersul nostru este reprodusă în Ordinul 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului – cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, articolele 5 şi 22 - toţi utilizatorii au obligaţia de a asigura folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, conform obligaţiilor contractuale ale clienţilor „să utilizeze apa numai pentru folosințele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor”.
BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIŞTE DÂMBOVIŢA