Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a ieșit, astăzi, cu vești importante. El a spus că există premisele ca, după mai bine de un an de declin, Combinatul de Oțeluri Speciale să poată fi repus în funcțiune.
Adunarea Generală a Creditorilor la Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște a aprobat oferta Grupului Beltrame Italia, de 38 milioane de euro, pentru achiziția activelor funcționale ale unității metalurgice, aflate în insolvență și în procese cu creditorii.
„Am o veste destul de bună și pentru Compania de Apă, de asemenea și pentru municipiul Târgoviște. Vineri, a avut loc Adunarea Generală a Creditorilor la Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște și a fost aprobată oferta Beltrame Italia, de 38 milioane de euro pentru achiziția activelor funcționale ale Combinatului de Oțeluri Speciale și ar trebui ca, în aproximativ 60 de zile, să se definitiveze inclusiv clauzele contractului de vânzare-cumpărare. Primăria Târgoviște este creditor al Combinatului de Oțeluri Speciale, de aceea am și aceste amănunte. Au fost prezenți creditori reprezentând undeva la 64% din tabelul de creanță la Combinatul de Oțeluri Speciale și au votat pentru undeva la 99% dintre creditorii prezenți. Cred că este o veste încurajatoare, inclusiv pentru Compania de Apă care are de încasat o creanță de peste 3 milioane lei de la Combinatul de Oțeluri Speciale. De asemenea și Primăria Târgoviște are creanțe neîncasate, dar cel mai important este că există premisele ca, de data aceasta, Combinatul de Oțeluri Speciale să fie repus în funcțiune, sigur de către un alt investitor. Dacă, în urmă cu ceva timp, se discuta de preluarea de către Stat a activelor funcționale și eram destul de pesimist și mi-am exprimat un punct de vedere în acel moment, cred că, de data aceasta, lucrurile merg într-o direcție bună”, a explicat primarul.