COMUNICAT
Poliția Locală Târgoviște informează că, în perioada 08.11.2021-14.11.2021, a desfășurat pe raza municipiului mai multe acțiuni specifice în scopul prevenirii comiterii de fapte antisociale și asigurării unui climat de ordine și siguranță pentru cetățeni.
Atenția polițiștilor locali a fost îndreptată în special către acele fapte care aduc atingere intereselor cetățenilor și amenajărilor de pe domeniul public, respectiv consumul de alcool pe domeniul public, consumul de semințe sau alte produse alimentare și aruncatul resturilor și ambalajelor pe jos, cu precădere în spațiile de la locurile de joacă și parcuri, distrugerea mobilierului amplasat în aceste locuri, fumatul în spațiile destinate copiilor, folosirea pieselor de joacă pentru copii de către persoane cu vârsta peste 14 ani, tulburarea ordinii și liniștii publice sub orice formă și nepăstrarea curățeniei în locurile publice.
Întrucât în perioada amintită polițiștii locali au constatat și sancționat 53 de astfel de fapte, cu amendă contravențională în valoare totală de 15.500 lei, informăm cetățenii municipiului că încălcarea normelor de convietuire socială va fi sancționată în continuare de către angajații Poliției Locale Târgoviște, în conformitate cu prevederile Regulamentului de aplicare a O.G. nr. 21/2002, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 477/2008.
Astfel, pentru evitarea unor situații de sancționare în cadrul acțiunilor și controalelor ce vor continua, lansăm un apel către cetățeni să demonstreze același spirit civic și să ia atitudine față de cei care nu înțeleg că menținerea ordinii, a siguranței publice și a curățeniei pe domeniul public reprezintă o obligație pentru fiecare dintre noi, locuitorii acestui oraș în plină dezvoltare.
Totodată, dorim să reamintim persoanelor cu vârsta peste 14 ani că folosirea aparatelor sau distrugerea mobilierului din spațiile de joacă pentru copii se sancționează cu amendă conform prevederilor legale în vigoare.
Suntem la dispoziția cetățenilor 24/24 ore. Apelați cu încredere Dispeceratul nostru la telefoanele de contact 0245 921/ 0731 327 436/ 0785 212 904.