În fiecare an de Bobotează, tinerii din comuna dambovițeană Morteni ies pe străzile comunei și sărbătoresc Geavrelele, obicei unic în Romania. 

Astăzi, alături de ei, a fost și președintele CJD, Corneliu Ștefan, însoțit de deputata Carmen Holban, administratorul public al județului, vicepreședinții CJ, primari.
 
Atmosfera care a cuprins cele două sate ale comunei este greu de descris, chiar dacă, din cauza pandemiei, ritualul nu s-a desfășurat așa cum cere tradiția.
 Pe lângă evenimentul în sine, stropirea cu agheazmă a steagurilor împodobite cu batiste brodate de fetele din sat, sărbătoarea de astăzi ne arată ce înseamnă o adevărată comunitate.
 Tradițiile ne leagă și ne unesc, iar pentru acest lucru, încă o dată, le mulțumesc celor care duc mai departe Geavrelele, a transmis  Corneliu Ștefan.