Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat, astăzi, luni, 2 mai, pe Facebook, semnarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului 2 de Centură al municipiului Târgoviște. 

Valoarea acestui contract este de aproximativ 3.000.000 de lei, iar prestatorul va avea obligația ca, în 6 luni, să identifice cea mai bună soluție pentru a crea condiții de trafic sigur și rapid pentru municipiul Târgoviște și pentru comunele din jurul acestuia, dar și pentru cei care sunt în tranzit în județul nostru.
 La momentul finalizării studiului de prefezabilitate, a fost identificată o variantă ocolitoare care va diminua foarte mult traficul prin comunele #Aninoasa, #Șotânga, #Târgoviște, #Dragomirești și #Ulmi, dar va prelua și din transportul greu care tranzitează comuna Doicești.
 Lungimea totală a traseului este de 15,18 km.
Vom avea 4 benzi, câte 2 pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m lățime. Zona dintre cele două sensuri va fi delimitată cu parapeți de siguranță, spune Corneliu Ștefan.
 Inelul 2 de Centură va fi prevăzut cu 5 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o turbogirație la intersecția cu DN71, 9 pasaje rutiere și 3 poduri peste cursurile de apă aflate pe traseu.
 Așa cum spuneam la demararea acestui proiect la care țin foarte mult, impactul economic va fi unul uriaș: #optimizăm infrastructura rutieră, creăm toate condițiile pentru #atragerea de noi #investitori și vom putea vorbi cu adevărat de o zonă metropolitană a municipiului #Târgoviște, a mai precizat acesta.