Dâmbovița este pe primul loc la atragerea de fonduri europene în Regiunea Sud – Muntenia, anunță președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Cu cele peste 𝟒,𝟑 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, depășim celelalte 6 județe ale regiunii din care facem parte – Prahova, Argeș, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman. Se demonstrează, încă o dată, că intenția mea de a transforma Dâmbovița în polul de dezvoltare al regiunii noastre are un fundament solid, bazat pe investițiile care au ca sursă de finanțare fondurile europene, dar și bugetul național și fondurile proprii ale Consiliului Județean Dâmbovița, a precizat Corneliu Ștefan.
De asemenea, acum două săptămâni, am anunțat faptul că peste 1.380.000.000 de lei vor intra prin „Anghel Saligny” în Dâmbovița, cu acești bani urmând a fi finanțate 137 de proiecte de înființare, extindere, reabilitare și modernizare de drumuri, poduri, rețele de apă și apă uzată.
Dezvoltarea tuturor comuntăților locale este o muncă de echipă și faptul că se investește masiv în județul Dâmbovița îmi arată că toți au înțeles acest lucru.
Nu ne oprim aici! Vom avea vești la fel de bune și în perioada următoare, mai anunță șeful administrației județene.