Consiliul Județean Dâmbovița, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, a obținut finanțarea necesară pentru susținerea cheltuielilor de investiții și reparații capitale ale tuturor centrelor de zi și rezidențiale destinate adulților din județ.

Valoarea asigurată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, conform Ordinului nr. 1037/28.06.2022, este de 787.060 lei, contribuția Consiliului Județean Dâmbovița fiind de 10% din totalul finanțării primite. De asemenea, instituția va asigura cheltuielile ulterioare de funcționare și de păstrare a destinației sociale a obiectivului pentru o perioadă de cel puțin 10 ani de la data semnării procesului verbal de recepție, la terminarea lucrărilor de investiții finanțate de Minister.

Din cele 37 servicii sociale de tip rezidențial și de zi care au obținut finanțarea la nivel  național, 16 sunt în subordinea DGASPC Dâmbovița. Acestea vor fi dotate cu echipamente moderne, astfel încât condițiile de găzduire și de recuperare pentru adulții cu dizabilități din sistemul de protecție socială să fie îmbunătățite substanțial. Sumele vor fi acordate în tranșe de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, pe măsură ce sunt efectuate lucrările de investiții.

Prin acest proiect și prin sprijinul oamenilor cu suflet mare, care vin în sprijinul beneficiarilor, reușim să schimbăm viețile adulților chinuiți de diverse afecțiuni și traumatizați de experiențele trăite în familiile naturale.

Condiții moderne, atmosferă familială și un mediu prietenos înseamnă o viață mai bună pentru cei mai puțin norocoși! spune directorul DGASPCD, Ionela Sandu.