Joi, 11 august 2022, va avea loc, la Târgovişte, sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, ocazie cu care va fi săvârșită Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 7.00, pe un podium special amenajat în vecinătatea Catedralei mitropolitane din Târgoviște, unde se vor afla moaştele Sfântului Ierarh.

Ceremoniile vor fi deschise, miercuri, 10 august 2022, ora 18.00, cu Vecernia, ce va fi oficiată pe podiumul din parcul Mitropoliei și, apoi, cu Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce se va desfășura prin centrul vechi al istoricei Cetăți de Scaun muntene, cu oprire la Mânăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni, din fața Primăriei Municipiului Târgoviște.

Pentru a încuraja performanța educațională, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon va premia, în ziua de 11 august 2022, 20 elevi din Eparhie, care au obținut primele locuri la etapa națională a Olimpiadelor și Concursurilor școlare din anul școlar recent încheiat, dimpreună cu cei 17 profesori ai lor, iar în seara zilei de 10 august 2022, premierea celor 4 elevi din Eparhie care au obținut media generală 10 la Bacalaureat și a celor 17 elevi care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Concursului Național interdisciplinar „Cultură și Spiritualitate”, dar și a celor 15 profesori îndrumători.

La aceste evenimente vor participa și alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Invităm credincioşii să participe la acest eveniment spiritual central al Eparhiei noastre, la Catedrala Mitropolitană, în zilele de miercuri, 10 august 2022, ora 18.00, şi joi, 11 august 2022, începând cu ora 7.00.

Vicarul eparhial, Ionuț Ghibanu, a precizat luni, 8 august, într-o conferință de presă, că sunt așteptați peste 20 000 de credincioși la această sărbătoare. La eveniment, a fost anunțată și prezența președintelui Camerei Deputaților și a unor membri ai Guvernului, parlamentari și alte figuri publice.