Jandarmii dâmbovițeni au primit ieri, 12 septembrie a.c., vizita unei delegații formată din ofiţeri aparţinând unor structuri interne de securitate din 9 ţări: România, Franţa, Iordania, Madagascar, Maroc, Republica Moldova, Liban, Tunisia și Ucraina.
Oaspeții au fost întâmpinați de colonel Viorel MATEI, împuternicit Inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Aflați pentru prima dată într-o vizită de informare și documentare la sediul instituției noastre, cei 13 ofițeri au avut ocazia să se informeze cu privire la locul, rolul, structura, atribuțiile și misiunile Jandarmeriei dâmbovițene, după care a urmat deplasarea la Expoziția “25 Decembrie 1989” și Muzeul Naţional al Poliţiei Române, obiective turistice din municipiul Târgoviște.
***
Ofițerii desfășoară o perioadă de pregătire și la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi (CPPCJ) Ochiuri în cadrul Cursului Superior Internațional, aflat la a XV-a ediție și care este organizat, anual, de către Jandarmeria Română în cooperare cu Jandarmeria Națională Franceză.
Cursul se adresează ofiţerilor aparţinând forţelor de securitate internă din ţări europene şi africane, iar obiectivul general este concretizat în pregătirea acestora pentru a ocupa funcţii într-un stat major internaţional, în cadrul unor operaţiuni de menţinere a păcii sub mandat ONU.
Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române, instituție care găzduiește Cursul Superior Internaţional, a primit recunoaşterea oficială din partea Departamentului Operaţiunilor de Menţinere a Păcii al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL IJJ DÂMBOVIŢA