Construcția unui viitor mai bun începe astăzi, cu fiecare student al Universității „Valahia” din Târgoviște, le-a transmis luni, 3 octombrie, președintele CJD, Corneliu Ștefan, celor prezenți la festivitatea de deschidere a noului an universitar.

Șeful administrației județene  le-a urat studenților și cadrelor didactice universitare un an cât mai bun, plin de reușite.
 
”Este nevoie ca Universitatea „Valahia” să rămână în centrul dezvoltării acestui județ, instituția de învățământ superior având un rol deosebit de important în tot ceea ce înseamnă viitorul economic dâmbovițean. Universitatea produce specialiștii de care avem nevoie, iar pentru acest lucru îmi manifest, încă o dată, sprijinul acordat celei mai importante instituții de învățământ din județul Dâmbovița.
Sănătate, împliniri şi succes tuturor!”, a fost mesajul lui Corneliu Ștefan.