Ministrul Economiei, Florin Spătaru, se află, astăzi, joi, 6 octombrie, în vizită de lucru în județul Dâmbovița. Acesta a efectuat, de dimineață, o vizită la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, după care a participat la o conferință de presă.
Spătaru a declarat după vizita la COS, că acţionarii combinatului i-au prezentat un plan investiţional care prevede producţia de oţel la standarde europene, în cadrul unui proces cu emisii reduse de carbon. Ministrul a subliniat că doreşte implicarea Guvernului pentru ca acest plan să fie aplicat chiar mai devreme decât şi-au propus acţionarii COS Târgovişte.
”COS Târgovişte este un reper atât pentru judeţ, dar e un reper şi pentru economia naţională. Sunt câţiva ani de când această companie naţională nu a mai funcţionat şi atunci am importat. (...) Mă bucur că am văzut că funcţionează laminorul, că sunt 15.000 de tone de oţel beton care vor fi livrate pe piaţa naţională, asta înseamnă că vom putea continua proiectele de construcţie, proiectele de infrastructură mare, dar de asemenea am discutat şi despre dificultăţile pe care le au: preţul energiei, costurile mărite, programul investiţional pe care îl au pentru a produce oţel de calitate care să respecte standardele europene şi pentru a avea procese de producţie cu emisii reduse de carbon”, a afirmat ministrul Economiei, joi, la Târgovişte, în urma unei vizite pe care a făcut-o la Combinatul de Oţeluri Speciale (COS), preluat anul acesta de compania Donalam-AFV Beltrame.
”Atunci când un investitor privat vine şi îţi propune un proiect de ţară, până la urmă, un proiect investiţional în care vei avea tehnologie unică în lume şi vei reuşi să produci oţel special cu emisii reduse de carbon, este obligatoriu ca Guvernul României să vină să sprijine un astfel de demers, pentru a realiza investiţia la timp, poate chiar mai repede decât şi-o propun ei”, a mai spus ministrul Economiei.
Vizita ministrului continuă la cele trei fabrici din industria de apărare din județ, unde oficialitățile vor discuta despre planul investițional. ”În industria de apărare, am alocat mulți bani care trebuie să se regăsească în investiții!”, a mai precizat Spătaru.
El este însoțit de președintele CJD, Corneliu Ștefan și parlamentarii Carmen Holban, Titus Corlățean și Marian Țachianu.