Lucrările de construcție a celor două blocuri de locuințe prin ANL în cel mai nou cartier al municipiului Târgoviște (pe bulevardul Regele Ferdinand, lângă Dâmbovița Mall) sunt în toi. Cele 48 de apartamente cu două camere sunt destinate specialiștilor în sănătate și în educație.

Valoarea investiției este de aproximativ 11 milioane de lei, iar primarul Cristian Stan speră  ca, în această primăvară, să facă și primele repartiții.

”Este vorba despre primele astfel de blocuri construite în municipiul Târgoviște și, probabil, primele repartiții de locuințe noi din ultimii cel puțin 15 ani, în municipiu”, a declarat Stan.

Veștile bune legate de ANL nu se opresc aici. A fost aprobată și investiția de continuare a lucrărilor din cartierul Sagricom acolo unde este un proiect de peste 80 de milioane de lei: 146 de unități locative noi, 8 blocuri de locuințe.

”Sper ca anul viitor să se termine și acel proiect”, a mai precizat edilul.