𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞 𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐃𝐚̂𝐦𝐛𝐨𝐯𝐢𝐭̦𝐚!
 Decizia a fost luată  în ședința Guvernului României. 
 
Foto (Așa arată în prezent)
 
Președintele CJD, Corneliu Ștefan anunță că, de anul viitor, vor demara demersurile necesare pentru ca cea mai importantă sală în care se desfășoară competiții sportive să intre într-un amplu proces de modernizare și reabilitare. 
 
 
 ”Consider că sportul dâmbovițean, sportivii, dar și suporterii echipelor noastre merită nu doar o sală de sport, ci o adevărată arenă în care să se desfășoare meciurile de nivel național, european și, de ce nu, de nivel mondial.
 Ne dorim ca proiectul viitoarei Săli a Sporturilor să arate, cel puțin, la fel de bine ca cele implementate până acum de Compania Națională de Investiții!
Mulțumim Guvernului României pentru decizia luată!”, a precizat președintele CJD, pe pagina de facebook.