O nouă victorie pentru Liviu Cheloiu, actor și șeful departamentului artistic al Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște. 

Cel mai bun actor și la Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie Comic7B de la Buzău, după ce anul trecut câștiga același important premiu în cadrul Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara din București.

 

La Comic7B a jucat spectacolul Șase din 49 alături de Dana Voicu care, la rândul ei, a primit premiul pentru Cea mai bună actriță. Un cuplu scenic inspirat. După șapte zile de concurs, juriul a ales dintr-o paletă remarcabilă de spectacole.

 

Povestea spectacolului: Ce i se poate întâmpla unui cuplu de oameni simpli, atunci când este pus în fața unui bilet câștigător la loto, care valorează 10 milioane de euro? Cei doi, soț și soție, părinți a doi copii adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă, până la frica paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet, încet la iveală, într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică care culminează cu un gest extrem.

 

Liviu Cheloiu este un actor cu multiple posibilități scenice. În comedie își folosește mobilitatea feței pentru a genera expresii copilărești nedumerite, haioase, poznașe, care stârnesc compasiune, în dramă sau tragedie își pune în valoare statura, puterea glasului și capacitatea de a reda un autentic zbucium interior.

 

Colectivul Teatrului Tony Bulandra se mândrește cu reușitele lui și îl susține necondiționat.