COMUNICAT
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a avut loc astăzi, 21 februarie a.c.,o ședință comună pe linia prevenirii și combaterii violenței cu ocazia desfășurării competițiilor sportive la nivel județean.
Activitatea a fost prezidată de colonel Matei Mihai, desemnat inspector șef și Adrian Chițescu, subprefect al județului Dâmbovița, în calitate de președinte al comisiei județene pentru prevenirea violenței în sport. La această întâlnire au participat și reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I”Dâmboviţa, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dâmbovița, Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dâmboviţa, structurilor de poliţie locală din Târgoviște, Moreni și Pucioasa, precum și ai cluburilor, care organizează manifestări sportive pe raza judeţului Dâmboviţa.
Cu prilejul acestei întrevederi, menite să contribuie la îmbunătăţirea modului de cooperare pe durata competiţiilor sportive, precum şi la promovarea spiritului de fairplay, s-au dezbătut următoarele:
- Analiza activităţilor de prevenire şi combatere a violenţei la competiţii şi jocurisportive desfăşurate în cadrul turului sezonului competiţional 2022-2023, Liga a III-a de fotbal masculin, Liga Națională de Baschet Feminin, Divizia A1 Volei Feminin, ligile IV-VI județene de fotbal, precum și alte sporturi;
- aspecte de natură organizatorică a jocurilor sportive și obligaţiile organizatorilor privind asigurarea unor condiţii legale de siguranţă ale arenelor sportive, precum şi pentru realizarea accesului în arena sportivă, conform Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive,cu modificările ulterioare;
- măsurile de ordine publică ce se impun a fi asigurate, atât în incinta arenelor sportive, cât şi în zona imediată şi apropiată locurilor de desfăşurare, în cadrul returului sezonului competiţional;
- actele normative cu incidență în acest domeniu de activitate, precum și constatările comisiilor de verificare a condițiilor de siguranță la arenele sportive.