Spiritul de fairplay şi mişcarea în aer liber, au fost promovate, joi, 5 octombrie, de jandarmii dâmboviţeni printr-un meci de fotbal amical.

Echipa Jandarmeriei s-a întâlnit pe trenul de fotbal cu echipa suporterilor, Cetatea Târgovişte 1396.

Meciul s-a disputat la complexul sportiv din localitatea Aninoasa începând cu ora 14.30.

Încă de la startul competiţiei cele două echipe au stabilit principalele reguli ale jocului: atitudine pozitivă; comportament nonviolent şi respect reciproc.

Cele 90 de minute de joc s-au dovedit a fi benefice pentru menţinerea unei bune condiţii fizice pentru jucătorii ambelor echipe.

În final meciul de fotbal amical s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea echipei Cetatea Târgoviște 1396.

Concluzia acestei competiţii a fost aceea că indiferent de poziţia în care te afli – reprezentant al forţelor de ordine şi siguranţă publică, jucător de fotbal sau suporter al unei echipe – întotdeauna dialogul este cel mai important, iar comunicarea reprezintă modalitatea de gestionare optimă a oricărei situaţii.



COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA