Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Municipal Tony Bulandra din Târgovişte, a ajuns la cea de a XI-a ediție, care se desfăşoară în perioada 3-11 iunie a.c.
Definit încă de la început ca o întâlnire a artelor, festivalul a aşezat în centrul demersului de alcătuire a programului din acest an, conceptul de FORME, elemente esențiale în procesul de creație.
Şi cu această ediție adăugăm un nou capitol în cartea invitaților de renume din întreaga lume.
Au fost invitate trupe de artişti de pe continentul european, din țări precum Franța, Italia, Belgia, Polonia, Grecia, Bulgaria, Republica Moldova, dar şi de pe alte continente, din țări ca Japonia, Argentina, India, Coreea de Sud, Irak, China, sau Kazahstan, unii revin în festival, alții sunt la Târgovişte pentru prima dată. Se vor afla aici, alături de artişti vizuali, cineaşti, dansatori şi muzicieni binecunoscuți.
Invitați speciali sunt actorii Teatrului Academic Regional Donetsk din Mariupol, bombardat de invadatorii ruşi, în martie 2022. La patru luni de la tragedie, actori ai teatrului distrus au creat la Ujgorod, unde s-au refugiat, spectacolul Strigătul Națiunii.
„Teatrul și poezia sunt cele care i-au ajutat pe oameni să trăiască și să continue.”- Vanessa Redgrave
În deschiderea festivalului va fi prezentată prima co-producție româno-coreeană din românia, Argonautas de Darko Lukić, în regia lui Mc Ranin (Teatrul Tony Bulandra și Asociația Teatrală din Coreea de Sud)
Îndeplinindu-şi scopul de a avea şi un caracter multidisciplinar şi educativ, programul festivalului include seria Întâlnirilor BABEL, la care publicul poate primi răspunsuri la întrebările iscate de spectacolele invitate, dar şi workshopuri, lansări de carte şi proiecții de film.
Ediția a XI-a a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL ținteşte să confirme încă o dată adevărul fundamental care a prezidat la naşterea lui: într-o lume măcinată de divergențe, e nevoie de ARTĂ pentru a naşte unitatea spirituală a umanității.
„Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgoviște s-a născut din dorința de a reda orașului aura culturală pe care a avut-o timp de mai bine de 300 de ani, în care a fost capitala Țării Românești. Denumirea ce i-a fost dată festivalului are mai multe accepțiuni. Turnul Babel își menține, din punct de vedere religios, o conotație negativă și anume răzvrătirea omului în fața puterii divine, orgoliul pe care îl manifestă făptura față de Creatorul său. Cum arta este însă o reflexie a ideilor pure, ea le oglindește, de cele mai multe ori, cu semn schimbat: fie le purifică, fie scoate la iveală adevărații germeni pe care acestea îi conțin. Indiferent de caz, arta înseamnă metamorfoză. Astfel, mitul biblic al turnului Babel capată înțelesul dorinței omului de a cunoaște Absolutul, de a atinge perfecțiunea din care el însuși este parte. Totodată, Babel este momentul zero al diversității. Odată cu începerea construirii lui, Dumnezeu a împărțit popoarele. Prin Cuvânt l-a creat pe Om, prin cuvânt l-a despărțit pe om de om, dând fiecărui neam alt grai, alte cuvinte. Și Festivalul Babel este punctul zero al diversității pentru că își propune să reunească cele mai diferite culturi și forme de exprimare: acordă atenție unor minorități etnice și lingvistice care nu sunt la îndemână de găsit, nici măcar pe hartă. Babel-ul teatral și artistic este un mod de a atinge Cerul nu printr-o construcție din cărămidă, ci prin ceva mult mai trainic: prin comuniune sufletească.
FAST are și el dublu sens, îmbogățind semnificația cuvântului „Babel”. În engleză înseamnă repede, așa cum se construia turnul, așa cum se scurg clipele, așa cum este ritmul societății actuale, mereu pe „fast-forward”. În plus, fast-ul cultural îmbracă Teatrul „Tony Bulandra” pe întreaga perioadă a desfășurării festivalului. Este acel tip de fast (a se citi fie „strălucire”, fie „repede”) cât să îi determine pe spectatori, pe participanți, pe invitați și, nu în ultimul rând pe organizatori, să-i spună clipei: „Zăbovește încă, ești atât de frumoasă!”, a transmis managerul Teatrului „Tony Bulandra”, președintele și fondatorul BABEL F.A.S.T.