Polițiștii din cadrul Biroului Rutier  au fost sesizați, astăzi, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Teiș.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 66 de ani, din comuna Șotânga, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Teiul Doamnei, ar fi intrat în coliziune cu un alt auto care se afla parcat. În urma coliziunii a rezultat rănirea pasagerei în vârstă de 14 ani. Aceasta a fost transportată la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Scrie pentru