Săptămâna trecută, la Ministerul Turismului, a avut loc ședința Comisiei de evaluare a documentațiilor pentru atestarea stațiunilor turistice!
Documentația depusă de CJ Dâmbovița pentru stațiunea Moroeni-Padina-Peștera a primit aviz favorabil, a anunțat vineri, în ședința ordinară a Consiliului Județean, președintele Alexandru Oprea.
"Începând de luni, reprezentanți ai Ministerului Turismului se vor afla în județul Dâmbovița, în comuna Moroeni și în zona monatnă pentru a verifica concordanța dintre documentația depusă și realitatea din teren, după care vor întocmi un raport care va fi supus aprobării Ministerului Turismului. Dacă va fi favorabil vom intra cu proiect de hotărâre de guvern pentru autorizare", a precizat acesta.